23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialUE critică PASIVITATEA statelor membre în privinţa eforturilor antiimigraţie

UE critică PASIVITATEA statelor membre în privinţa eforturilor antiimigraţie

Criza refugiaților va fi subiectul principal al summitului programat joi şi vineri al summit-ului de la Bruxeles, Uniunea Europeană criticând statele membre pentru că nu au oferit fondurile necesare eforturilor atenuării crizei refugiaţilor. Potrivit Comisiei Europene, doar trei ţări dintre cele 28 au promis fonduri de 12 milioane de euro pentru ajutarea statelor africane să îşi protejeze mai bine frontierele, anunță Mediafax. 

Uniunea Europeană are nevoie de 1,8 miliarde de euro în următorii doi ani pentru a face faţă crizei refugiaţilor. În plus, Agenţia UE pentru protecţia frontierelor (Frontex) a cerut aproximativ 1.000 de agenţi suplimentari, dar ţările europene au oferit până în prezent doar 130.

Cuvintele au nevoie să fie urmate de fapte“, a reproşat Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, înaintea summitului Consiliului European programat joi şi vineri.

 

Cele mai citite

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...

Cele mai importante ingrediente din cremele pentru ten și efectele lor asupra pielii

Ești în căutarea cremei perfecte pentru ten? Cremele pentru ten sunt un element esențial în rutina zilnică de îngrijire a pielii, iar ingredientele pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă