Directorul Administratiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a anunțat că dintre cele 14 echipe din Liga I nu mai puțin de 9 au probleme cu datoriile, astfel că vor risca să fie depunctate. Liderul campionatului ar putea fi schimbat, după ce echipele vor trece prin rigorile regulamentelor internaționale.
Dintre echipele din primul eșalon nouă au raportat datorii la data de 30 iunie, astfel că au intrat în sistemul de monitorizare financiară al cluburilor din Liga I. Cluburile care până la 30 septembrie nu au achitat aceste datorii vor pierde 1 punct în clasament, în timp ce menținerea datoriilor inclusiv până la 31 octombrie atrage cu sine scăderea a încă două puncte.
Decizia finală va fi făcută publică începând cu 15 noiembrie, dată la care depunctările ar putea fi aplicate.
Echipele care ar putea avea cu trei puncte mai puțin în clasament sunt: Astra, Dinamo, Viitorul, Pandurii, ASA Târgu Mureş, CFR Cluj, Botoşani, Petrolul.
„Situația cluburilor care nu au achitat toate datoriile până la data de 30 septembrie a.c., respectiv până la data de 31 octombrie a.c., va fi cunoscută la încheierea procesului de evaluare a documentațiilor financiare prezentate de aceste nouă cluburi. Propunerile de sancționare vor fi transmise, de managerul de licențiere către Comisia de Disciplină și Etică a FRF, la data de 15 noiembrie 2015”, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Nu mai puțin de cinci dintre cele 6 cluburi din play-off sunt afectate de datorii.
Liderul campionatului, Astra Giurgiu, s-ar afla la doar 1 punct avans în fața echipelor Steaua și Viitorul, într-un clasament cu toate trei puncte deduse.
Citește și Liga I: Clasamentul sezonului 2015/2016. UPDATE etapa a 14-a