2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUnde sunt investiţiile de 10 miliarde euro promise de Guvern?

Unde sunt investiţiile de 10 miliarde euro promise de Guvern?

Executivul anunţa în iulie că până la sfârşitul anului 2013 România va beneficia de investiţii de 10 miliarde euro. Mai mult chiar, premierul a anunţat că va prezenta în decembrie un raport detaliat pe această temă. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, RL a vrut să vadă ce s-a ales de investiţiile promise de Guvern.

Cele „cel puţin zece miliarde euro” investiţii în economia românească anunţate în luna iulie de către Guvernul Ponta se dovedesc a fi fost simple promisiuni electorale, judecând după stadiul în care grandioasele proiecte se află la începutul acestui an.

Cele majore, de miliarde de euro, rămân la stadiul de memorandumuri, de scrisori de intenţie. Altele, precum contractele pe bani publici în infrastructură, nu numai că nu s-au mişcat din loc, dar nici măcar nu pot fi considerate investiţii. Aceasta deoarece nu este atrasă forţă de muncă suplimentară calificată, nu sunt aduse economiei comenzi semnificative, nu sunt sporite capacităţile tehnologice reduse din ţara noastră.

Într-un mediu economic considerat de specialişti drept ostil, bazat pe creşteri de taxe sau pe introducerea altora noi, pe majorări semnificative ale costurilor cu materiile prime, de ce ar mai investi cineva? RL trece în revistă cele mai ambiţioase promisiuni ale guvernului Ponta de la jumătatea anului trecut şi arată ce s-a ales de ele.

Cea mai solidă dovadă a rateurilor este creşterea şomajului în a doua jumătate a anului trecut cu peste 0,6%. Imediat înainte de anunţarea pomposului „Plan naţional de investiţii strategice şi crearea de locuri de muncă” şomajul era de 4,96%, la finele perioadei pentru care se promiseseră investiţii de 10 miliarde de euro, indicatorul crescuse la 5,6%. În loc să fie create suplimentar 50.000 de locuri de muncă, potrivit promisiunilor, au apărut suplimentar 70.000 de şomeri. A crescut atât numărul celor aflaţi în plata indemnizaţiei (ceea ce denotă o „împrospătare” a masei de şomeri cu noi angajaţi), cât şi cel al celor neindemnizaţi, fapt care demonstrează absenţa soluţiilor pentru şomeri cu vechime.

Miliardul investit de kazahi, cât vrabia de pe gard

Primul miliard de dolari în investiţii, menţionat de planul premierului, urma să vină de la kazahii de la KazMunai Gaz, acţionari principali la Rompetrol. Compania kazahă a promis într-un memorandum aprobat în primăvara anului trecut de către Parlament că va investi imediat 150 de milioane de dolari într-un fond de investiţii la care statul va fi acţionar cu 20%.

Aceasta dacă i s-ar fi permis să scape de datoria de 600 de milioane de dolari la stat prin răscumpărarea a 26,7% din acţiuni la un preţ de 200 de milioane de dolari. O dată ce legea privind memorandumul a fost declarată neconstituţională, kazahii au ameninţat cu sistarea programului lor ipotetic de investiţii, în valoare de 350 milioane dolari. Pe hârtie ar fi urmat să se creeze 2.000 de locuri de muncă. Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, „fondul de un miliard de dolari nu există, aşa cum este scris în memorandum”. Din miliardul anunţat de premier, kazahii au investit doar vorbe.

Termocentrala Rovinari, o poveste fără sfârşit

Un al doilea miliard de dolari urma să vină de la chinezii investitori într-un nou grup energetic de 500 de MW la termocentrala Rovinari. Planul strategic al premierului nu s-a bazat nici măcar pe un contract ferm semnat cu China Huadian Engineering, ci pe un memorandum negociat de guvernul care l-a precedat pe cel al lui Ponta. Oricum, de la un simplu angajament la un miliard de dolari cheltuiţi de o firmă străină este o cale lungă pe care premierul fie nu o ştie, fie nu vrea să o explice public.

„Din ultimele date care ne-au ajuns nouă, solicitările chinezilor sunt exagerate. Chinezii au solicitat renunţarea la taxele vamale pentru echipamentul care vine din China, au solicitat ajutor de stat şi ultima care mi se pare cea mai complicată problemă, din schiţele care ni s-au adus nouă în baza unui raport de pre-fezabilitate, întocmit de ei, s-ar presupune că acest bloc ar conduce la demolarea, ca să zic aşa, a aproape jumătate din termocentrala Rovinari“, declara recent Aurel Medinţu, director al diviziei energetice Complexul Oltenia. Semnarea contractului ar putea avea loc undeva în 2014 şi avem încă un proiect ce trebuia să aducă economiei un miliard de dolari. Până acum avem doar promisiuni.

Alte miliarde investite pe hârtie

Proiectul unei centrale pe gaz cons­truită în judeţul Mureş cu gigantul japonez Marubeni este un alt basm. Guvernul a promis în iulie că vor fi investiţi 150 de milioane de euro. Similar proiectului cu chinezii şi cel cu japonezii se află în stadiul de înţelegere de principiu.

Centrala Târniţa-Lăpuşteşti şi grupurile nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă sunt alte proiecte, care ar fi trebuit să aducă investiţii serioase în economie, dar nu au produs nici un leu. În cazul centralei Târniţa este realizată doar societatea de proiect, în timp ce la Cernavodă nu numai că nu s-a concretizat nimic ci, dimpotrivă, s-au retras şi ultimii investitori din compania de proiect.

Cam acestea sunt singurele investiţii care, dacă ar fi fost derulate, ar fi creat locuri de muncă şi ar fi adus comenzi economiei. Restul “investiţiilor” anunţate în vară de Guvernul Ponta sunt fie activităţi de extragere a resurselor minerale (cum sunt contractele cu Exxon pentru petrol în Marea Neagră, cel cu Chevron pentru gaze de şist, cel de exploatare a aurului de la Roşia Montană), fie simple contracte plătite din bani publici în zona infrastructurii de transport ce nu atrag forţă de muncă calificată sau comenzi industriei noastre. În această categorie intră concesiunile de autostrăzi Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova sau Centura Sud Bucureşti. În loc de miliardele de euro anunţate drept investiţii în construirea acestora, Guvernul nici măcar n-a selectat viitorii concesionari.

Guvernul (…) are mai mult preocupări legate de propaganda electorală pentru anumite grupuri-ţintă (…). Nici promisiunile legate de investiţii, nici cele privind locurile de muncă nu sunt îndeplinite. Există un regres pe ambele fronturi. (…) Seria de greşeli de politică economică, incertitudinea fiscală şi legislativă indusă de o guvernare fără direcţie economică clară ţin departe de România investiţiile serioase.“, Lucian Isar, analist economic

Cum s-a prăbuşit încrederea străinilor în propriile firme din România

În condiţiile în care profitul firmelor cu acţionari străini a scăzut cu numai 26% faţă de nivelul anului de graţie 2008, valoarea investiţiilor străine directe s-a redus per total de cinci ori, iar cea a creditelor acordate de investitorii străini firmelor unde au participaţii – de 10 ori.

Scăderea investiţiilor străine directe (ISD) este dramatică dacă ne raportăm la anul de graţie 2008: de la 9,45 miliarde euro am ajuns la numai 1,81 miliarde la finalul lui octombrie 2013. Reducerea creditului net acordat firmelor cu participaţii străine arată însă chiar mai rău: de la 4,62 miliarde la sub 500 milioane euro.

Pentru a înţelege dinamica fenomenului şi partea lui cu adevărat îngrijorătoare (scăderea încrederii investitorilor străini în firmele în care au investit în România) e nevoie de puţină teorie. Investiţiile străine directe (ISD) măsoară aporturile aduse de acţionarii străini în firmele din România unde aceştia deţin cel puţin 10% din acţiuni. ISD-urile reprezintă o sumă de doi factori: participaţiile nete la capitalul companiilor cu acţionari străini şi creditul net acordat de acţionarii străini companiilor unde au deţineri. La rândul lor, participaţiile nete reprezintă diferenţa dintre participaţia la capitalul social şi pierderile nete înregistrate de ISD-uri. În sfârşit, pierderile nete sunt diferenţa dintre profitul ISD-urilor câştigătoare minus dividendele plătite acţionarilor acestora, minus pierderile înregistrate de restul ISD-urilor care n-au nimerit reţeta succesului în piaţă.

Să aruncăm acum o privire asupra cifrelor. În 2008, anul în care premierul Tăriceanu ne sfătuia să profităm de scăderea imobiliară din SUA, investiţiile străine directe au atins suma-record de 9,49 miliarde euro. Participaţiile nete la capitalul entităţilor economice (înfiinţări de firme, majorări de capital, fuziuni şi achiziţii) au fost de 4,87 miliarde lei iar creditul net de 4,62 miliarde euro. Era un pas înainte faţă de 2007, an când debuta oficial criza sub forma deranjului subprime în SUA (ISD de 7,25 miliarde lei, cu credit net de 3,7 miliarde). Ce avem în 2012? Valoarea ISD s-a redus la 2,13 miliarde euro, cu credit net de 1,34 miliarde euro şi participaţii nete de numai 0,725 miliarde euro. Noile aporturi sunt de 2,67 miliarde. Avem în schimb o pierdere netă de 1,88 miliarde euro dată de diferenţa dintre profitul de 4,69 miliarde lei şi dividendele de 2,21 miliarde plătite acţionarilor, la care se adaugă pierderile companiilor mai puţin norocoase, de 4,36 miliarde euro.

Observaţia care ar trebui să şocheze este următoarea: dacă în anul de boom 2008 profiturile ISD-urilor erau de 6,41 miliarde euro, în 2012 acestea scăzuseră… rezonabil, la 4,69 miliarde euro. Cu alte cuvinte, în timp ce profiturile firmelor cu acţionari străini s-au redus cu numai 26%, valoarea totală a ISD-urilor a scăzut de 4,4 ori, iar cea a creditului net acordat firmelor de acţionarii străini de 3,4 ori. Tendinţa negativă s-a continuat în 2013: în primele 10 luni avem ISD-uri de numai 1,81 miliarde euro şi credit net de mai puţin de 500 milioane. Şi ţineţi cont că în 2013 băncile vor raporta profituri bune datorită schimbării modului de raportare contabilă. Când vom primi raportul final de la BNR pe 2013 am putea contempla o scădere în jur de 15 procente a profiturilor companiilor cu acţionar străin din România faţă de perioada pre-criză, în schimb o scădere de 5 ori a ISD-urilor per total şi una de 10 ori a creditelor acordate de acţionarul străin entităţilor din România pe care a pariat. Şi nu vă gândiţi că rezultatul final a fost influenţat de pierderile mai mari din perioada crizei: în 2008 ISD-urile aveau pierderi de 4,1 miliarde de euro iar în 2012 de 4,3 miliarde euro).

Ce concluzii se pot trage? Acţionarii nu mai au încredere în creşterea companiilor în care şi-au plasat banii în România şi se rezumă la culegerea roadelor investiţiilor anterioare (dividendele). Asta se vede cel mai bine în sistemul bancar unde rambursarea liniilor de finanţare de la băncile-mamă e cuvântul de ordine, folosindu-se în acest scop chiar şi banii deponenţilor, după cum declara la finalul anului trecut şeful supravegherii din BNR.

Şi încă o observaţie: soldul creditului net acordat de acţionarii străini reprezintă per total 19 miliarde euro. România s-a împrumutat deci în 2009 de la FMI+CE cu o sumă egală cu toate creditele acordate companiilor unde au participaţii în România de investitorii străini.

 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă