UPDATE 12:00 – Femeia înjunghiată de soţ în cartierul Vitan din Capitală este operată la Spitalul Floreasca, având răni la torace şi la gât, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Bodgan Opriţa, care a adăugat că prognosticul este rezervat.
––
O femeie a fost înjunghiată, luni, de soţul său, pe holul instituţiei la care lucrează, din cartierul Vitan. Victima a fost transportată la Spitalul Floreasca, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei, citate de Mediafax.
Potrivit surselor, luni, în jurul orei 8.55, la numărul de urgenţă 112 a fost primit un apel privind „agresarea cu un obiect înţepător” a unei femei, în vârstă de 48 de ani, de către soţul acesteia, de 58 de ani, pe holul unei instituţii din Sectorul 3 al Capitalei.
Poliţiştii de la Secţia 11 l-au identificat pe bărbat, care în prezent este audiat.
Ştire în curs de actualizare