Solistul Adrian Despot a scris, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că un alt membru al formaţiei Viţa de Vie, Cezar Popescu, a fost rănit în incendiul de vineri, din Colectiv, însă are arsuri de gradul 3.
Citeşte şi: Cinci zile de la tragedia din Colectiv. Victor Ponta și Piedone DEMISIONEAZĂ, după protestul a mii de oameni
„Vă mulţumesc tuturor pentru mesaje, sunt copleşit de căldura şi numărul lor! Am să las şi eu unul aici. Sub influenţa evenimentelor petrecute, am uitat că a fost ziua prietenului şi colegului meu de la Viţa de Vie, Cezar Popescu. Cezar a fost şi el în Colectiv, este unul dintre supravieţuitori. Are arsuri de gradul 3 care se întind de pe palmă, pe braţ şi până pe jumătate din cap şi faţă, însă asta nu l-a oprit în acea seară să urce în maşina sa câţiva prieteni mai răniţi decât el şi să îi ducă direct la spital. Apoi s-a dus acasă şi a aşteptat până a doua zi la prânz pentru a se duce şi el la spital. A realizat dimensiunile dezastrului şi a considerat că el nu este o urgenţă. Dragul meu prieten, te iubesc şi te admir în egală măsura şi nicio înşiruire de cuvinte sau strângere în braţe nu va putea vreodată să îţi transmită cât de mult însemni pentru mine. La Mulţi Ani, Cezar Popescu!”, a scris Adrian Despot, pe pagina de Facebook.
Citeşte şi: LIVE TEXT. Miting # Colectiv în București: Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă
Adrian Despot a participat, marţi, la o întâlnire cu studenţii în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul evenimentului „Cum m-am recrutat. Poveşti cu mine şi despre tine”, unde a declarat că majoritatea oamenilor implicaţi în dezastrul care a avut loc la Clubul Colectiv „nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari”.
„Majoritatea oamenilor implicaţi în acest dezastru care s-a întâmplat nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari şi aşa mai departe… şi este important să vorbim despre succes şi despre paşii pe care trebuie să-i urmăm ca să fim pregătiţi, să fim pregătiţi atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru. (…) Nu sunt un speaker şi sunt foarte afectat de evenimentele petrecute, n-am nicio idee cum o să decurgă această întâlnire între noi. Invitaţia a fost destul de veche, invitaţia am primit-o acum două luni de zile, mi-a plăcut foarte mult ideea şi pentru că sunt un om de cuvânt am venit astăzi în faţa voastră, dar recunosc că, practic, toată lumea s-a schimbat, cel puţin lumea mea s-a schimbat, şi n-am idee cum o să decurgă această întâlnire. O să fie cel puţin interesantă”, le-a spus el studenţilor.
Liderul formaţiei Viţa de Vie a făcut referiri şi la decizia de a nu comenta întâmplarea în spaţiu public.
„Trebuie să mai spun că, vis-a-vis de lipsa mea de declaraţii în spaţiul public, după evenimentul de la Colectiv, se datorează unui fapt simplu, dacă vreţi, mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliţie, am fost audiat şi am depus mărturia mea şi din punctul meu de vedere tot ce ţine de spaţiul public şi de declaraţiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînţeles, întrebarea: «Ok, partea civică ţi-ai făcut-o, dar partea morală?» Partea morală, asta e o întrebare care vine din presă, partea morală faţă de oameni nu vrei să ţi-o faci, ei vor să afle ce s-a întâmplat acolo… şi asta mă face să zâmbesc puţin amar pentru că mi se pare foarte nepotrivit ca presa, mass-media, să folosească cuvântul moral”, a mai spus el.
Adrian Despot a fost rănit în incendiul de vinerea trecută, din Colectiv, în urma căruia 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. În prezent, 81 de persoane sunt în stare critică şi gravă.
Miercuri dimineață, premierul Victor Ponta a demisionat, după ce, marţi seară, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisiile celor răspunzători pentru cele întâmplate în Colectiv.