1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăEconomieMai mulţi bani de plată pentru cote nerealizate la DEEE

Mai mulţi bani de plată pentru cote nerealizate la DEEE

De la 1 ianuarie 2020, operatorii economici ce introduc pe piața națională echipamente electrice și electronice vor datora contribuția de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (lămpi), la diferența dintre cantitățile de deșeuri de EEE, pe obligațiile anuale de colectare (45%), și cantitățile efectiv colectate.

Tot de la 1 ianuarie, producătorii de EEE vor fi obligați să se înregistreze și online, în Registrul național. Pentru 2017 – 2020, rata de colectare pe care trebuie să o atingă producătorii de EEE e de 45%.

“Cu siguranță, data de 1 ianuarie 2020 va veni cu noi provocări pentru toți producătorii de EEE.” Daniela Neagoe, EY România

O altă modificare, din 2021: rata de colectare crește la 65%. “Cu siguranță, data de 1 ianuarie 2020 va veni cu noi provocări pentru toți producătorii de EEE”, spune Daniela Neagoe de la EY România.

Deșeurile de EEE (computerele, televizoarele, frigiderele, telefoanele mobile) au cea mai rapidă creștere din UE. Conform informațiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene, acestea vor depăși 12 milioane de tone, până anul viitor.

Ca urmare a gestionării defectuoase a deșeurilor electrice și electronice, la începutul anului 2019, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare oficială, cu privire la deficiențele în adoptarea normelor UE, privind EEE. Acesta e primul pas în cazul începerii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

 

Urmează notificarea

Dacă România nu ia măsuri, Comisia Europeană poate decide să trimită mai departe o notificare către Curtea Europeană de Justiție și să impună sancțiuni financiare.

Au rămas mai puțin de trei luni până la intrarea în vigoare a contribuției pentru nerealizarea obligațiilor anuale de colectare a deșeurilor de EEE.

În prezent, o contribuție de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), se datorează la diferența dintre cantitățile de EEE, declarate ca fiind introduse pe piața națională, și cantitățile constatate de Administrația Fondului pentru Mediu.

De anul viitor, această contribuție pentru nedeclararea EEE se transformă în contribuție pentru neîndeplinirea obligațiilor anuale de colectare.

Cele mai citite

Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului! Probleme cu viza pentru Dubai

Atacantul camerunez Clinton N'Jie nu a participat la cantonamentul din Dubai al Rapidului, fiind nevoit să se antreneze cu echipa U17, după ce nu...

Ce se întâmplă cu pensiile, salariile și concedierile în 2025

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat liniile directoare ale bugetului pentru anul 2025, subliniind o abordare „prudentă” în construcția acestuia Premierul a subliniat că legea bugetului...

Dan Șucu, întâlnire oficială cu guvernatorul Liguriei! Viitorul clubului Genoa în prim-plan

Dan Șucu, noul președinte al clubului Genoa, s-a întâlnit cu guvernatorul Liguriei, Marco Bucci, pentru a discuta despre viitorul echipei, proiectele legate de stadion...
Ultima oră
Pe aceeași temă