12.5 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialAfacerea Facebook, în creştere

Afacerea Facebook, în creştere

Facebook va fi inclusă săptămâna viitoare în indicele Standard&Poor’s 500, informează Bloomberg. Acesta este un semn al redresării titlurilor operatorului reţelei de socializare, după turbulenţele care au urmat ofertei publice iniţiale de anul trecut.

Intrarea Facebook în S&P 500, în locul companiei Teradyne, va avea loc la închiderea tranzacţiilor din data de 20 decembrie. Facebook va fi inclusă şi în indicele S&P 100, în locul companiei Williams Cos.

Citeşte şi: Zuckerberg vrea ca Samsung să producă un smartphone adaptat pentru Facebook

Includerea Facebook în cei doi indici reprezintă un vot de încredere în companie.

În acest an însă titlurile Facebook s-au apreciat cu 86%, compania dezvoltând afacerile în domeniul publicităţii, inclusiv în cazul serviciilor destinate utilizatorilor de dispozitive mobile.

Capitalizarea de piaţă a Facebook a crescut de peste două ori în acest an, la 123 de miliarde de dolari.

Acţiunile Facebook sunt în creştere cu 3,7%, în tranzacţiile electronice de joi, înainte de deschiderea bursei din New York.

Reţeaua de socializare Facebook are în prezent peste 6,6 milioane de utilizatori în ţara noastră, cei mai mulţi fiind din Bucureşti.

Aceasta cifră este cu 800.000 mai mare faţă de luna martie 2013, când s-au înregistrat 5,8 milioane de conturi active.

Persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (30,2% din total) accesează cel mai des reţeaua Facebook, fiind urmate la distanţă mică de categoria 18-24 de ani (28,5%). Pe locul al treilea se află persoanele cu vârste cuprinse între 35 si 44 de ani (16,5%).

Cei mai mulţi utilizatori provin din Bucureşti, cu aproape 1,4 milioane persoane (22,51% din total), urmaţi de cei din Cluj-Napoca (240.040 persoane, 3,86%) şi din Iaşi (240.000 persoane, 3,86%).

La nivel global, Facebook numără peste un miliard de utilizatori unici.

Cele mai citite

Nicușor Dan recunoaște că „am fost relativ relaxaţi” în fața ciclonului din weekend

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, luni seară, că ”am fost relativ relaxaţi” când a venit ciclonul în weekend, deoarece sistemul de...

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...

Opt copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în România

Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România, şi vor fi trataţi în unităţi medicale de specialitate, iar familiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă