„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, primul lungmetraj realizat exclusiv în limba aromână, a fost premiat de curând la Festivalul de Film „Babel“, competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte.
Filmul a câştigat premiul „Maestrale Unica“, o medalie acordată de Parlamentul italian, şi distincţia Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorităţi lingvistice în Europa.
Referindu-se la acest succes, Toma Enache a declarat: „Primul meu film şi primul meu premiu sunt ca prima iubire: nu se uită niciodată”.
Anul acesta, producţiile cinematografice participante au fost realizate în 52 de limbi diferite, dintre care 36 de limbi europene şi 16 din afara Europei. În premieră, festivalul s-a desfăşurat sub înaltul patronat al Parlamentului European, care a recunoscut că această competiţie are un rol important în integrarea minorităţilor lingvistice din Europa.
Dintre cele 62 de pelicule prezente la festival, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ a fost singura care a reuşit să obţină mai multe premii. De asemenea, filmul regizorului Toma Enache a obţinut şi o nominalizare la principala secţiune din competiţie „Cel mai bun lungmetraj”, alături de alte şase producţii din Venezuela, Italia, Spania sau Elveţia.
„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ (în original „Nu hiu faimos ama hiu arman“) este o dramă romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului despre originea neamului său, „adevăr“ întruchipat, după cum o spune un mit ancestral, de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează.
Distribuit în cinematografe de MediaPro Distribution, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ a avut premiera pe marile ecrane din ţară în luna octombrie şi a fost văzut deja de aproape 13.000 de spectatori.