Datele preliminare centralizate într-un studiu al Societății Române de Dermatologie (SRD) arată că procentul cetățenilor români afectați de psoriazis depășește media europeană.
În Europa, procentul mediu al persoanelor bolnave de psoriazis este 3 la sută, iar pe plan mondial, procentul mediu este de 5 la sută. “În România, procentul oficial depășește 2 la sută, dar estimăm că numărul real al bolnavilor este mult mai mare”, a avertizat prof. dr. Călin Giurcăneanu, președintele SRD.
Specialiștii estimează că procentul final al pacienților bolnavi de psoriazis este de circa 5 – 6 la sută din populația României.
Problemele generate de bolile dermatologice sunt mult mai grave decât cele legate de aspectul inestetic al pacientului. “Psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, având comorbidităţi multiple şi implicaţii severe la nivel psihosocial, profesional şi economic”, precizează SRD. Deși psoriazisul nu este contagios, el produce „stigmatizarea socială și profesională a pacientului”, atât în România cât și în alte țări.
“Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat psoriazisul drept cea de-a cincea boală cronică netransmisibilă, din punctul de vedere al gravității”, a precizat, la rândul său, dr. Alin Nicolescu, secretarul general al Societăţii Române de Dermatologie.
Ca și diabetul, psoriazisul este o boală cronică ce afectează nu doar pielea, ci şi alte organe, ducând frecvent la complicaţii. “Din fericire, asemenea unor țări precum Germania și Franța, avem și noi din ce în ce mai multe soluții de tratament, inclusiv biologic, iar pacienții au acces la cele mai noi terapii pentru psoriazis. Tratamentele sunt accesibile, sunt compensate, multe dintre acestea fiind gratuite”, explică dr. Alin Nicolescu.
Pe plan mondial, aproximativ 125 de milioane de persoane suferă de acest tip de boală.
Deși este atât de răspândită, specialiștii remarcă o informare insuficientă sau eronată despre ea, cea mai răspândită opinie greșită fiind aceea că boala ar fi contagioasă – ceea ce aduce probleme suplimentare în viața pacienților. Multe persoane evită să intre în contact direct cu pacienții, ducând la stigmatizarea și izolarea lor. 60 la sută dintre bolnavii de psoriazis ajung să sufere și de depresie, 50 la sută dintre ei se simt discriminați la locul de muncă, iar unul din trei bolnavi de psoriazis ar fi avut chiar un gând de a se sinucide.
Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute, dar este știe că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune. Stresul este un factor ce produce exacerbarea bolii. Zonele pe care apar de obicei leziunile sunt coatele, genunchii, scalpul, regiunea lombară. În anumite cazuri, psoriazisul se extinde la nivelul unghiilor sau palmelor.