3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialReacția șefului Cultului Musulman din România, după atentate: Islamul interzice uciderea oricărui...

Reacția șefului Cultului Musulman din România, după atentate: Islamul interzice uciderea oricărui suflet

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Murat Iusuf, condamnă atacurile teroriste din Franţa şi spune că ”islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet”, conform Mediafax.

“Aceste evenimente dramatice întreprinse cu instrumentele unui fanatism ce nu poate fi justificat de nicio cauză şi cu cruzimea ce nu are nicio legătură cu religia islamică sunt dovada limpede că cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi în lumea civilizată drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi relatările Profetului Muhammed (Pbuh). Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge. Astfel, condamnăm ferm asemenea atentate la natura fiinţei umane. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant şi iubitor de pace. Amin!”, a transmis muftiul Murat Iusuf, prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și: Nou bilanț MAE: Doi români au murit, iar alți doi au fost răniți, în urma atentatelor de la Paris. Reacția președintelui Iohannis

De asemenea, muftiul Murat Iusuf precizează că atacurile teroriste au fost provocate în virtutea unei credinţe false, ce nu are nimic de-a face cu islamul.

“Deplângem, totodată, manifestările sângeroase ce au rezultat în urma unor atacuri teroriste fără precedent provocate de aşa-zişi musulmani, în virtutea unei false credinţe ce nu are nimic de-a face cu islamul aşa cum a fost el propovăduit de Profetul Muhammed (Pbuh), în numele Lui Allah”, se mai arată în comunicat.

Citește și: LIVE UPDATE. Franța, lovită de Statul Islamic. Bilanțul provizoriu: 129 de morți, între care și doi ROMÂNI. Cronologia atentatelor

Bilanţul victimelor atentatelor teroriste de la Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro.

 

 

Cele mai citite

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...
Ultima oră
Pe aceeași temă