“În momentul în care am aprobat legea descentralizării, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii au primit mai multe atribuţii. Este vorba de cinci milioane de euro pe care Guvernul are sarcina să îi găsească”. Astfel îşi justifică senatorul PSD, Trifon Belacurencu, semnătura şi votul dat pe actul normativ prin care Camera superioară a Parlamentului a decis joi după-amiază majorarea salariilor pe care le primesc două categorii “defavorizate” de bugetari: primarii şi şefii de CJ-uri (detalii aici).
Interesant, nu?
Pe de o parte, parlamentarii şi baronii locali ai USL le spun românilor că este absolut necesară descentralizarea, chiar şi fără regionalizare; şi că “activul” din administraţie e gata-gata să se sacrifice pentru binele comun, să îşi asume rolul uriaş şi gama largă de responsabilităţi noi, căci dorinţa de a se apropia de cetăţean e arzătoare.
Doar că, după introducerea de mai sus, croită ca pentru naivi, apare un set nou de pretenţii: e nevoie de bani în plus la salariu pentru munca în plus de la birou.
Asta e logica, ăsta e raţionamentul, asta e România în care trăim şi ei sunt aleşii.
Pentru că tot am pomenit aici de descentralizare, merită să reţinem un pasaj din scrisoarea deschisă adresată, tot joi, premierului Ponta de către preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu.
Iată, deci, cât e de septic tot procesul: “Din păcate, înainte de a intra în vigoare această lege (a descentralizării -n.r.), a început un adevărat proces de devalizare a acelor structuri care vor trece la autorităţile judeţene şi locale. Bunurile materiale ale acestora sunt transferate pe şest şi extrem de rapid de la actualii administratori spre agenţiile şi instituţiile care rămân în subordinea ministerelor” (detalii aici).
La cât de obscur este transferul de putere către baronii locali, intermediat de Dragnea, acuzaţiile lansate de Uioreanu vin ca o rază de soare.
Revenind acum la sus-citatul Belacurencu, trebuie precizat că domnia sa este doar unul dintre zecile de senatori care au avansat proiectul în baza căruia primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor putea câştiga mai mult. Mircea Geoană, Ecaterina Andronescu sau Gabriela Vrânceanu Firea, de exemplu, sunt alte trei nume, mult mai notorii ce-i drept, care consideră că România e locuită de cetăţeni cu intelect subdezvoltat; prin urmare, gândesc aceşti politicieni, indiferent cât de reprobabile le-ar fi acţiunile, ei nu vor suporta consecinţe.
Căci cum altfel decât reprobabile pot fi etichetate asemenea gesturi?
Cu ce altceva decât cu maxima ipocrizie şi cinismul de soldat sovietic poate fi comparat gestul de a mări leafa unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean în aceeaşi lună în care parlamentarii tocmai decisesră că statul român e prea sărac pentru a avea grijă de toţi?
Dau numai trei exemple: Senatul a respins reducerea impozitului pentru clădirile destinate turismului; Camera Deputaţilor a trimis la plimbare o iniţiativă privind acordarea a 500 lei pentru fiecare nou-născut; senatorii au îngropat visele pensionarilor care au muncit în condiţii de grupa I, de a le fi majorate veniturile.
Asta pe lângă faptul că Executivul condus de Victor Ponta nu este în stare să majoreze toate salariile bugetarilor, aşa cum a promis în campania electorală.
A nu mai pune la socoteală o altă ironie demnă de plasat în ramă: Senatul a decis mărirea salariilor primarilor şi baronilor locali exact în ziua (joi, 28 noiembrie) în care corpul medical ar fi trebuit să declanşeze greva generală.
Protestul cu care medicii ameninţaseră Ministerul Sănătăţii de săptămâni bune a fost dezamorsat chiar în ajun.
Măsurile convenite de părţi oferă prea puţine garanţii că sistemul medical va ieşi vreodată din marasm, dar oferă Guvernului timp, iar majorităţii parlamentare un motiv în plus să creadă că pe medici, profesori şi pensionari îi mai poţi păcăli, dar să nu te joci în veci cu baronii şi cu ambasadorul lor, Liviu Dragnea, că-ţi frângi uşor grumazul.
Concluzia că aceştia sunt termenii în care se gândeşte la vârful USL e întărită de filmul evenimentelor care au dus la decizia discreţionară şi discriminatorie a Senatului.
Îl voi reda pe scurt:
1. Acum ceva vreme, Liviu Dragnea, când împărat, când instrument al altor împăraţi ca el, promite creşterea salariilor şefilor din administraţia locală;
2. Lipsit, oricum, de posibilitatea de a onora toate promisiunile cu iz social făcute de USL în campania electorală, Guvernul nu prinde promisiunea lui Dragnea în proiectul de buget pe 2014;
3. Baronul de Teleorman revine şi dă public semnalul de atac, exprimându-şi speranţa că parlamentarii vor depune amendamente la Legea Bugetului;
4. Ce să vezi? La scurt timp, senatorii modifică o Ordonanţă de Urgenţă privind salariile bugetarilor, ducând în sus lefurile primarilor şi pe ale şefilor de CJ-uri, dar ignorând celelalte categorii de salariaţi;
5. Executivul transmite că nu poate fi de acord, prevalându-se (nici nu avea încotro) de faptul că se încalcă dispoziţii constituţionale, potrivit cărora nu pot fi aprobate cheltuieli suplimentare fără identificarea surselor de finanţare;
6. Următorul pas se consumă iute de tot, cam cum ai arde o panglică de magneziu: la propunerea lui Puiu Haşotti, liderul de grup al senatorilor liberali, creşterea salariilor edililor e adoptată la adăpostul votului electronic secret.
Iar pe final, o mostră inestimabilă de abordare raţională. Cu nedisimulată sinceritate, senatorul Belacurencu recunoaşte, totuşi, că “în bugetul pe 2014 nu există aceşti bani”, dar speră “ca legea să treacă rapid prin Camera Deputaţilor, astfel ca sumele să fie introduse în bugetul pe 2014”.
Totul depinde, deci, de un hocus-pocus de care numai parlamentarii noştri pot fi în stare. Soluţia e o vrajă.
Căci ea, vraja, e unica operaţie matematică prin care se va rezolva şi problema de principiu (salarii mai bune pentru bugetari de lux, zice-se cu “responsabilităţi mai mari”), şi problema tehnică (lipsa efectivă a fondurilor, care îl forţase iniţial pe Victor Ponta să nu prindă creşterile în buget).
