Încă de la atacurile teroriste din ianuarie asupra revistei satirice Charlie Hebdo și a unui supermarket evreiesc, parizienii au știut că barbaria pândește de după colț și ar putea lovi din nou. Dar una este să știi despre asta, să anticipezi, și alta este să te confrunți cu dura realitate. Vineri noaptea, realitatea ne-a lovit cu ură. Suntem în război. Ar fi greșit – chiar periculos – să nu acceptăm asta. Iar pentru a câștiga e nevoie de claritate, unitate și fermitate.
Acum avem nevoie cel mai mult de claritate în analiză. Nu ne cunoaștem prea bine dușmanul, știm doar despre intensitatea urii lui și despre profunzimea cruzimii lui. Pentru a-i înțelege strategia, trebuie să-l recunoaștem pentru ceea ce este: un adversar inteligent și, în felul său propriu, rațional. Prea multă vreme l-am disprețuit și l-am subestimat. Acum este urgent să ne schimbăm atitudinea.
În ultimele săptămâni, strategia de teroare a Statului Islamic a adus moartea pe străzile din Ankara, Beirut și Paris și pe cerul de deasupra Sinaiului. Identitatea victimelor nu lasă nici un mister cu privire la mesajul transmis: „Kurzi, ruși, șiiți libanezi, francezi: voi ne atacați, prin urmare noi vă vom ucide“.
Momentele în care au avut loc atacurile sunt la fel de relevante precum naționalitatea țintelor. Cu cât Statul Islamic este învins pe teren și pierde controlul teritoriului său din Siria și Irak, cu atât este mai tentat să își externalizeze războiul pentru a descuraja alte intervenții. Atacurile sincronizate din Paris, de exemplu, coincid cu pierderea orașului irakian Sinjar.
Desigur, celula teroristă care a lovit în Paris nu a fost creată ca urmare a recentelor pierderi de război ale organizației teroriste. Exista deja, așteptând să fie activată (așa cum sunt probabil și altele). Asta demonstrează însă flexibilitatea tactică a Statului Islamic, fără a mai menționa și disponibilitatea mare din partea unor oameni gata să se sinucidă.
Dacă Statul Islamic a ales de data aceasta, în Paris, să nu mai lovească în caricaturiști, polițiști sau evrei, este tocmai din cauza faptului că „normalitatea“ victimelor le-a lăsat neprotejate. De data aceasta, atacatorii au ales „cantitatea“ în locul „calității“ (dacă cineva poate fi scuzat pentru o atât de crudă formulare). Ținta a fost să ucidă cât mai multe persoane posibil.
Această strategie este posibilă deoarece teritoriul controlat de Statul Islamic oferă un sanctuar și un teren de antrenament. Teritoriile autoproclamatului califat reprezintă pentru grup ceea ce Afganistanul controlat de talibani însemna pentru Al Qaeda în anii 1990.
Este esențial să recăpătăm controlul acestui teritoriu. Iar distrugerea „provinciilor“ Statului Islamic din Libia, Sinai și de oriunde trebuie să devină prioritatea numărul unu pentru comunitatea internațională.
Dincolo de claritatea analitică, există o nevoie acută pentru unitate, începând din Franța, unde cetățenii vor respinge clasa politică dacă membrii săi vor continua să se comporte divizat într-un moment istoric crucial atât de evident.
Dar unitatea trebuie atinsă și în Europa. Ni se spune în mod repetat că Europa este în mijlocul unei crize de identitate și are nevoie de un proiect nou. Ei bine, acum Europa și-a găsit un proiect nou. A fi european înseamnă a ne confrunta împreună cu flagelul barbariei, să ne apărăm valorile, modul nostru de viață și modul cum conviețuim împreună, în ciuda diferențelor dintre noi.
Unitatea este necesară în lumea occidentală ca întreg. Declarația președintelui Barack Obama după atacurile din Paris demonstrează că ceea ce unește Europa și Statele Unite este mult mai semnificativ decât ceea ce le desparte. Suntem în aceeași barcă, confruntați cu același inamic. Și acest sentiment de unitate trebuie să meargă până dincolo de lumea europeană și occidentală, deoarece Statul Islamic amenință în egală măsură sau chiar mai mult și țări precum Iran și Rusia, ca să nu mai amintim de Turcia.
Desigur, trebuie să fim realiști. Alianța noastră de circumstanță cu aceste țări nu va contribui la depășirea problemelor care există între noi și ei. Așa că, dincolo de claritate și unitate, avem nevoie și de fermitate, atât în lupta cu amenințarea ISIS, cât și în apărarea valorilor noastre, mai ales a domniei legii.
Statul Islamic așteaptă de la noi o combinație de lașitate și reacție exagerată. Ambiția sa finală este de a provoca o ciocnire a civilizațiilor între Vest și lumea musulmană. Nu trebuie să cădem pradă acestei strategii. Dar claritatea e pe primul loc. Când Parisul este atacat așa cum s-a întâmplat vineri, trebuie să vorbim despre război. Nimeni nu vrea să repete greșelile SUA sub președinția lui George W. Bush, dar a folosi acele greșeli ca un alibi pentru a evita confruntarea cu realitatea lumii ar fi de asemenea o greșeală.
Răspunsul Europei trebuie să fie dur, dar nu trebuie să devieze de la litera legii. Suntem, la urma urmei, angajați într-o luptă politică cu Statul Islamic, una în care dragostea noastră de viață trebuie să se ridice deasupra iubirii lor de moarte.
Dominique Moisi, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consilier senior la Institutul Francez pentru Afaceri Internaționale (IFRI) și profesor invitat la Colegiul King din Londra. Este autorul volumului „Geopolitica emoției: cum remodelează lumea cultura fricii, umilirii și a speranței“.
Copywrite Project Syndicate 2015
www.project-syndicate.org
