7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialZeci de traficanți de heroină, arestați în Spania

Zeci de traficanți de heroină, arestați în Spania

Forțele de ordine din Spania au arestat, joi seara, 35 de persoane dintr-o rețea de traficanți de heroină, care aveau legături cu Pakistanul şi cu toată Europa, inclusiv România, informează L’Independant, citat de Mediafax.

Ancheta a demarat în aprilie și a dus la arestarea a 35 de persoane, în perioada iulie-octombrie. Dintre acestea, 25 de persoane au fost încarcerate. Cele 83 de kilograme de heroina confiscată avea o valoare de peste şase milioane de euro pe piaţă, transmite un comunicat al poliţiei. 

Un grup implicat în trafic, condus de doi pakistanezi, a încercat să importe 71 de kilograme de heroină afgană din Pakistan, prin intermediul unei companii de dulgherit din Garraf, Catalonia. Heroina era ascunsă în cutii cu parchet.

La jumătatea lunii iulie, autorităţile ucrainene au reperat în portul Odesa, din sudul Ucrainei, această încărcătură care urma să fie livrată în Spania pe cale terestră. Drogurile au fost înlocuite acolo cu nisip, după care transportul a fost lăsat să continue, permiţând forţelor spaniole să intercepteze falsa livrare la 27 august şi să aresteze şase persoane în localităţile catalane Barcelona şi Cubelles.

Reţeaua importa de asemenea droguri din Turcia, printr-o organizaţie condusă de „un important narcotraficant român dintr-o închisoare din România”, a adăugat poliţia.

Marfa era transportată cu maşinile, în valize cu fundul dublu. Anchetatorii au identificat de asemenea mai mulţi suspecţi care distribuiau drogurile în mai multe ţări europene, persoane originare din Guineea Bissau care locuiesc în Catalonia.

Pe lângă Spania, drogurile erau vândute de asemenea în „Portugalia, Franţa, Italia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveţia şi România”, potrivit comunicatului poliţiei.

Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...
Ultima oră
Pe aceeași temă