Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat vineri, la București, că este preocupată de închiderea „în bune condiţii” a programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 din Fonduri Europene, informează Mediafax.
Data de 31 decembrie este termenul limită până la care CE acceptă facturi pentru a fi decontate.
„Mă preocupă în mod special închiderea, în bune condiţii, a perioadei de programare 2007-2013 având în vedere că mai sunt doar şase săptămânii pănă la 31 decembrie 2015, termenul limită până la care Comisia Europeană acceptă facturi pentru a fi decontate pentru perioada de programare 2007-2013”, a explicat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
Ea a susținut, vineri, o conferinţă de presă la Palatul Victoria, împreună cu premierul Dacian Cioloș. Corina Creţu a subliniat că România şi Comisia Europeană depun eforturi pentru a evita pierderile.
„În opinia noastră implementarea proiectelor din perioada 2007-2013 reprezintă prioritatea absolută, sigur că vom depune, împreună şi Comisia Europeană şi România, toate eforturile până la sfârşitul anului pentru a evita dezangajarea de fonduri europene sau a limita cât mai mult (pierderile – n.r.). Comisia Europeană, în orice caz, este la dispoziţia autorităţilor române pentru a ajuta, dar atunci când este vorba de implementare, aceasta este sută la sută responsabilitatea statelor membre”, a arătat comisarul european.