Letonia era în doliu sâmbătă, după surparea unui supermarket la Riga care s-a soldat cu peste 50 de morţi, cea mai gravă catastrofă care a avut loc în această mică ţară baltică de la redobândirea independenţei în 1991, cauzele dramei rămânând necunoscute pentru moment.
Ultimul bilanţ al teribilului accident este de 52 de morţi, corpul unei noi victime fiind descoperit sâmbătă dimineaţa între ruine, a declarat pentru AFP Toms Sadovskis, un purtător de cuvânt al poliţiei.
Pompierii şi echipe de intervenţie continuau să caute între dărâmăturile magazinului al cărui acoperiş s-a surpat joi seara la o oră de vârf, însă există speranţe mici de găsire a unor supravieţuitori, după două zile şi două nopţi cu temperaturi apropiate de zero grade.
Poliţia a deschis o anchetă penală şi acţionează în baza a trei ipoteze, cu privire la conceperea clădirii, construirea acesteia şi elemente noi care au fost instalate pe acoperiş.
Centrul comercial, exploatat de marca Maxima, a doua în ţară, a fost construit în 2011 şi a fost selectat pentru un premiu de arhitectură.
Erau lucrări în curs pe acoperiş în vederea transformării acestuia într-o grădina suspendată, potrivit unui reprezentant al primăriei, Juris Radzevics.
„Proiectul a fost predat în regulă, dar, bineînţeles, vom verifica dacă toate materialele şi lucrările au fost conforme normelor”, a subliniat el.
„Verificăm cel mai mic detaliu. Cauza rămâne un mister, dar este necesar să o descoperim. Dacă s-a comis o greşeală, este o greşeală enormă”, a declarat pentru AFP Marite Staume, o purtătoare de cuvânt a firmei Re&Re, care a construit clădirea.