Tranziţia ţărilor din Europa de Est către standardele occidentale este influenţată de factori istorici, între care vechile graniţe imperiale sau ratarea unor oportunităţi precum cea dată de înlocuirea „fostei elite comuniste a României condusă de Ion Iliescu” cu Guvernul Ciorbea, arată într-un raport Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit Mediafax.
„Imperiile şi puterile coloniale pot lăsa o moştenire pe termen lung în ce priveşte instituţiile politice şi economice. În particular, conducerea otomană a avut efecte negative de durată asupra dezvoltării financiare şi normelor sociale legate de încredere din Europa de Sud-Est. Conducerea habsburgică, în schimb, a lăsat o moştenire pozitivă în prin lipsa corupţiei”, notează BERD.
Ţările din Europa Centrală şi de Est cu cel mai bun parcurs al tranziţiei în perioada 1989-2006 au fost cele care s-au aflat sub control prusac, urmate de fostele componente ale Imperiului Habsburgic, în timp ce statele cu moştenire ţaristă sau otomană au înregistrat o evoluţie mai dificilă, iar în unele cazuri chiar o înrăutărţire.
„Indicatorii de tranziţie ai BERD diferă în funcţie de vechile graniţe imperiale. Gradul de tranziţie este mai ridicat în ţările care au făcut parte din Imperiul Habsburgic sau Prusia, faţă de cele care au fost controlate de otomani şi ruşi”, arată raportul BERD.
Regiunile din Polonia care s-au aflat în trecut sub control prusac sau austriac tind să voteze partide mai liberale, faţă de cele care au fost controlate de Imperiul Ţarist.
Această constanţă ar putea reflecta influenţa episoadelor istorice de lungă durată asupra normelor sociale, transmisă de la o generaţie la alta, se arată în raportul BERD.
Astfel, dintre ţările foste componente ale Imperiului Otoman aflate acum în parteneriat cu BERD, doar România, Bulgaria şi Macedonia au început să se apropie de standardele occidentale, evoluţia fiind însă lentă.
Pentru Albania, Muntenegru şi Serbia, şi ele foste teritorii ale Imperiului Otoman, perioada de tranziţie a marcat un declin al instituţiile politice şi în plan economic.
Din fostul imperiu Ţarist, campioana tranziţiei către un model economic şi politic occidental este Polonia, urmată de Lituania. Dacă Republica Moldova şi Rusia au avut un parcurs fluctuant, în Ucraina reculul a fost constant în perioada 1989-2006, situaţie întâlnită şi în Belarus, unde însă amploarea a fost mult mai mare.
Dintre teritoriile controlate în trecut de Imperiul Habsburgic, doar în Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Ucraina condiţiile s-au înrăutăţit în anii care au urmat căderii comunismului. Restul ţărilor partenere BERD care au avut teritorii în componenţa Imperiului Habsburgic – Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia, România, Slovacia şi Slovenia – au reuşit o tranziţie pozitivă.
Cei mai buni indicatori ai tranziţiei sunt, însă, înregistraţi în fostele teritorii controlate de Prusia. Astfel, Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia s-au apropiat constant de standardele unei economii avansate. Singura excepţie în cazul fostelor teritorii ale Prusiei sunt fostele teritorii intrate ulterior sub controlul Rusiei.
Istoria graniţelor unei ţări nu spune însă întreaga poveste. În interiorul graniţelor fostelor imperii există o diversitate puternică de la o ţară la alta, arată economiştii BERD. Această diversitate ar putea reflecta elmente precum bogăţia şi distribuţia acesteia la nivelul societăţii. Chiar şi în aceste cazuri, instituţiile şi normele sociale moştenite s-ar putea să-şi fi făcut simţite efectele pe parcursul perioadei de tranziţie.
De exemplu, eşecul privatizărilor din primii ani este atribuit preluării controlului procesului politic de către grupuri de interese opuse reformelor care le-ar fi afectat situaţia. Predilecţia, precum şi capacitatea de a se opune reformelor s-ar putea să fi fost influenţată de instituţiile economice contemporane, ale căror baze datează însă de secole.
Progresele în procesul de tranziţie a fost puternic corelat cu sistemele politice, notează BERD. Ţările mai democratice au progresat mai mult în privinţa reformelor.
Democraţia are un impact puternic asupra instituţiilor economice, însă sunt relvanţi şi alţi factori, precum istoria, geografia, veniturile pe cap de locuitor, prezenţa resurselor naturale, polarizarea politică, etnică şi economică, precum şi integrarea internaţională şi modelul instituţiilor politice.
Calitatea instituţiilor economice depinde în măsură semnificativă şi de momentele cruciale din istoria unei ţări şi de deciziile luate.
BERD analizează patru astfel de momente cruciale, schimbările de regim din 1996 în România, din 1998 în Slovacia, precum şi cele din 2004 în Georgia şi din 2005 în Ucraina.
„După răsturnarea regimului lui Nicolae Ceauşescu, în decembrie 1989, fosta elită comunistă a României, condusă de Ion Iliescu, a reuşit să păstreze puterea politică în prima jumătate a anilor ’90”, notează BERD.
Cu excepţia liberalizării preţurilor şi comerţului, reformele pentru trecerea la economia de piaţă au avansat greoi, iar România a rămas în urmă şi în privinţa integrării internaţionale. Alegerile parlamentare din 1996 au adus un guvern de centru-dreapta, condus de premierul Victor Ciorbea, susţinut de o majoritate de 60% în Parlament.
Ciorbea şi-a anunţat intenţia de a rupe România de trecutul comunist şi de a lupta împotriva corupţiei.
Guvernul a pregătit un program ambiţios de stabilizare şi reformă, susţinut de FMI, notează BERD.
„După unele succese iniţiale – printre care înfiinţarea unei autorităţi pentru concurenţă, introducerea convertibilităţii monedei şi accelerarea programului de privatizare – reformele au stagnat. După ce a pierdut sprijinul propriului partid, Ciorbea a demisionat în 1997”, se arată în raportul instituţiei internaţionale.
Au urmat două guverne ineficiente de centru-dreapta, subminate de conflicte interne şi confruntarea cu minerii în 1999, iar „Iliescu şi foştii comunişti au revenit la putere în noiembrie 2000”.
