Curtea Supremă din Croația a decis eliberarea din închisoare a fostului premier croat Ivo Sanader, după ce a dispus rejudecarea cazului, într-un dosar pentru deturnare de fonduri, pentru care a primit o pedeapsă de nouă ani, informează postul Radio Free Europe-Radio Libery, citat de Mediafax.
Fostul prim-ministru a precizat că dorește să se concentreze asupra bătăliei juridice, pentru a demonta toate acuzaţiile. În aceste condiții, el a anunțat că nu va reveni în politică.
Ivo Sanader a fost condamnat anul trecut pentru deturnarea sumei de aproximativ zece milioane de euro de la firme de stat, în principal în propriul beneficiu, dar şi către conturi obscure ale fostului său partid HDZ.
Curtea a anulat această condamnare luna trecută, invocând încălcări ale procedurilor penale, iar Sanader a fosteliberat cu condiţia să plătească o cauţiune în valoare de 12,4 milioane de kuna (1,7 milioane de dolari).
Condamnări anterioare pentru corupţie în diverse cazuri împotriva sa au fost de asemenea anulate, anul trecut, de către Curtea Supremă, care a dispus rejudecarea acestor cazuri. Aceste rejudecări nu au început încă.
Ivo Sanader a fost acuzat, de asemenea, de abuz de putere şi corupţie în alte două cazuri.