O jurnalistă din China, în vârstă de 71 de ani, a primit o reducere a pedepsei de la șapte la cinci ani de închisoare în apel, după ce a fost condamnată pentru ‘divulgare de secrete de stat’, informează AFP, citat de Agerpres.
Potrivit avocatului jurnalistei Gao Yu, sentința reprezintă doar ”o mică ameliorare”.
‘Credem că este nevinovată. Sentința este doar mai ușoară, este o mică ameliorare’, a declarat avocatul ei, Mo Shaoping.
Accesul în Tribunalul Popular Superior din capitala chineză unde a fost anunțat verdictul a fost blocat de zeci de polițiști. Mai mult, agenții Securității statului au interzis accesul jurnaliștilor străini și al unor diplomați în apropierea tribunalului.
Gao Yu, prima laureată, în 1997, a Premiului mondial pentru libertatea presei al UNESCO, a fost arestată în aprilie 2014, fiind ulterior găsită vinovată de ‘transmiterea de secrete de stat în străinătate’. Ea a fost acuzată de transmiterea spre media din Hong Kong a unui document intern al Partidului Comunist Chinez. Textul susținea reprimarea ideilor democratice, a vocilor disidente apărute în rândul societății civile și a tentativelor de independență ale mass-media.
Jurnalista chineză a spus că este nevinovată, iar condamnarea ei a provocat critici dure din partea unor țări occidentale și a unor ONG-uri pentru apărarea libertății de expresie. SUA au cerut de asemenea eliberarea ei imediată.
Având o sănătate fragilă, Gao Yu a avut probleme cardiace de la încarcerarea sa, dar în prezent starea sa pare bună, a subliniat avocatul ei.
De la venirea la conducerea statului, în urmă cu trei ani, a președintelui Xi Jinping, Beijingul a înăsprit măsurile de reprimare a vocilor critice la adresa puterii, sute de avocați, militanți și universitari fiind arestați și zeci dintre aceștia fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
În 1993, Gao Yu, inculpată tot pentru divulgarea de ‘secrete de stat’, a fost condamnată la șase ani de închisoare și eliberată în februarie 1999 din ‘motive medicale’. Ea a participat de asemenea la manifestațiile prodemocratice de la Tiananmen, în 1989. În clasamentul mondial privind respectarea libertății de expresie pentru 2015, stabilit de Reporteri fără Frontiere (RSF), China se află pe locul 176 din 180.