Şeful statului spune că la PSD se simte „o disperare urâtă”, pentru că social-democraţii văd venind „cea mai mare înfrângere de după Revoluţie”.
„Ne dăm seama că acum chiar se apropie alegerile. Ne dăm seama noi, bucuroşi, curajoşi. S-a simţit la toate întâlnirile la care am mers, PNL este puternic, hotărât, dar se simte şi la ei: o văd venind, ei, pesediştii văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluţie şi le e frică pesediştilor şi se agaţă cu disperare de fiecare zi cât mai rămân la putere. O disperare urâtă. Aceşti pesedişti se agaţă de putere doar-doar încă o zi în care mai pot da ceva din banii românilor baronilor roşii, doar-doar mai prind o zi să mai angajeze nişte neamuri, nişte prieteni, nişte incompetenţi, să mai strice ce a mai rămas din marile sisteme din România. Ruşine PSD! O să o încasaţi!”, a afirmat Klaus Iohannis, la Piteşti, informează News.ro.
Candidatul susţinut de PNL a spus că atunci când vine vorba de PSD vorbim despre „ce nu s-a făcut”, despre „ce s-a greşit” sau despre ce trebuia făcut altfel.
„Acest PSD a construit o guvernare dezastruoasă, o guvernare eşuată, este timpul să plece! Este timpul să plece pentru mai multă vreme pentru că doar aşa vom putea noi, eu şi cu PNL şi cu alte partide democratice care vor veni lângă ni să reconstruim România”, le-a mai spus Iohannis liberalilor prezenţi la mitingul de la Piteşti.
Preşedintele a spus că vrea ca PSD „să plece” în urma votului românilor.
„Eu nu vreau ca PSD-ul să plece oricum. Eu vreau ca PSD-ul să plece în cel mai democratic vot, eu vreau ca PSD-ul să plece după alegeri şi vom începe acum, în noiembrie”, a afirmat Iohannis.
Acesta a spus că moţiunea de cenzură a fost „expresia concretă a dorinţei românilor să scape de această guvernare ratată şi eşuată”. El a promis că împreună cu un guvern PNL va începe să repare „tot ce a stricat PSD-ul în această ţară”, promiţând continuarea luptei anticorupţie, o dezvoltare sustenabilă a ţării, refacerea infrastructurii şi a marilor sisteme publice şi resetarea României.