15.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecial1.000 de persoane, împiedicate să intre în Franța după atentatele de la...

1.000 de persoane, împiedicate să intre în Franța după atentatele de la Paris

Circa 1.000 de persoane nu au putut să intre în Franța de la restabilirea controalelor la frontiere, menite să întărească securitatea în perioada desfășurării Conferinței internaționale asupra schimbărilor climatice (COP21) și să reducă riscul terorist, relatează Agerpres. 

De la restabilirea controalelor, la 13 noiembrie, „circa 1.000 de persoane au fost împiedicate să intre pe teritoriul național (francez), din cauza riscului pe care aceste persoane le-ar putea reprezenta pentru ordinea publică și securitatea țării”, a declarat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, în timpul unei vizite efectuate la Strasbourg, în estul Franței. 

În total, „aproape 15.000 de polițiști și jandarmi s-au mobilizat la frontierele noastre, în special la frontiera nordică”, a precizat Cazeneuve, cu referire la un punct de trecere de la frontiera franco-germană. 

Scopul acestor controale este de a „permite, atât în cadrul organizării COP21, dar și în contextul nivelului de amenințare teroristă cu care ne confruntăm, să asigurăm securitatea francezilor și să efectuăm arestările care sunt necesare”, a adăugat ministrul de interne al Franței.

Franța a restabilit în mod excepțional controalele la frontierele sale vineri, 13 noiembrie, în cadrul unei serii de măsuri menite să întărească securitatea în așteptarea COP21, care începe luni, la Paris, în prezența a peste 150 de șefi de stat și de guverne. Cu câteva ore mai târziu, jihadiști au comis cele mai sângeroase atentate din istoria Franței (130 de morți), iar guvernul francez, care a decretat stare de urgență, a decis să prelungească aceste controale „atât timp cât amenințarea teroristă se va menține”. 

Cele mai citite

Alexandru Rafila: Virusul HMPV nu este o noutate și produce răceli obișnuite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi pentru Agerpres că virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o descoperire recentă. Alexandru Rafila a explicat despre...

Curtea de Apel București a publicat motivarea în cazul acțiunii lui Călin Georgescu privind alegerile prezidențiale

Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin...

Elon Musk ar fi discutat despre înlăturarea lui Keir Starmer din funcția de prim-ministru al Regatului Unit

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi purtat discuții private cu aliații săi privind posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir...
Ultima oră
Pe aceeași temă