Tătarii care luptă la Donețk și Lugansk împotriva rușilor și-ar dori un batalion care să fie echipat cu sprijinul NATO.
Refat Ciubarov, liderul tătarilor din Crimeea, își începe argumentația pentru poziția pro-Kiev explicând că toți tătarii din România sunt din Crimeea și au venit aici după primul val de agresiune al Rusiei de la 1783 (când are loc prima anexare a Crimeii). Ciubarov, care are interdicție de a intra în Crimeea vreme de 5 ani, provine dintr-o familie care a fost deportată de Stalin în 1944, „o dată cu toți ceilalți tătari“ din peninsulă; s-au putut întoarce abia după ce Ucraina a devenit independentă. Mama lui, în vârstă de 82 de ani, nu mai vrea să părăsească încă o dată Crimeea, de teamă că nu s-ar mai putea întoarce. Deputatul ucrainean susține că tătarii care luptă la Donețk și Lugansk împotriva rușilor și-ar dori un batalion al tătarilor sau măcar unul al celor din Crimeea, care să fie echipat cu sprijinul NATO. „Dorim și ajutorul Turciei, dar numai prin NATO“, precizează Ciubarov.
Ministrul de Externe al Turciei s-a plâns de mai multe ori de faptul că promisiunile Rusiei legate de drepturile tătarilor din Crimeea nu au fost respectate. Credeți că Ankara are vreo pârghie prin care poate face presiuni pentru respectarea drepturilor minorității tătare?
R.C.: Există diferite pârghii de presiune pe care o țară sau alta le-ar putea folosi împotriva Rusiei; întrebarea este, însă, care dintre pârghii ar putea fi cu adevărat folositoare în practică. Turcia a trimis anul acesta o delegație în Crimeea, care a examinat tot ceea ce ține de drepturile tătarilor din Crimeea, iar în final a întocmit un raport care nu i-a plăcut absolut deloc Kremlinului. Liderii turci au crezut totuși mereu că pot să facă anumite înțelegeri cu cei ruși. Ultimele evenimente, inclusiv incidentul cu avionul militar rus care a intrat în spațiul turcesc și a fost doborât, au schimbat atitudinea Turciei față de Rusia. Despre pârghiile care pot fi folosite împotriva Moscovei am discutat și cu președintele Senatului din România, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că nu putem să închidem ochii asupra unor evenimente care au loc în regiune.
Mai exact, care ar fi acele pârghii ce pot fi puse în mișcare la Ankara?
R.C.: Turcia singură nu poate să asigure protejarea tătarilor din Crimeea, în schimb Ankara ar putea adera la sancțiunile economice impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, dar să nu uităm că și Moscova are propriile instrumente prin care poate acționa împotriva Turciei, după cum se vede deja.
Gazul rămâne punctul vulnerabil al Turciei în fața Rusiei.
R.C.: Exact, fiindcă Turcia este dependentă în proporție de circa 50 la sută de gazul din Rusia, spre deosebire, de exemplu, de România, care acum se simte mult mai liberă față de Moscova, tocmai fiindcă a devenit aproape independentă din punct de vedere energetic. Aș vrea să mă întorc la ideea dinainte și să vă spun că Turcia nu trebuie lăsată singură în această chestiune a apărării drepturilor tătarilor din Crimeea și trebuie să se lipească de statele europene.
Până acum, Turcia a preferat mai degrabă să fie de partea Rusiei, iar dovada cea mai clară a fost produsă în războiul ruso-georgian, în care Ankara s-a opus în mod direct partenerilor săi din NATO. După doborârea avionului rus de către turci, liderii de la Ankara au încercat în fel și chip să se împace cu vechii lor amici de la Moscova. Ce vă așteptați să se întâmple?
R.C.: Cred că Rusia îngreunează situația din Siria în mod conștient. Cei care își imaginează că scopul Moscovei a fost doar să ocupe Crimeea și estul Ucrainei se înșală. Prin invadarea Crimeii, Rusia provoacă și amenință Europa: același lucru se întâmplă și în Siria. Situația ar putea fi reglementată dacă rușii nu ar avea alte intenții, dar după incidentul cu avionul doborât de armata turcă, Rusia a mobilizat sisteme de rachete antiaeriene de tip S-400 într-o bază din Siria, la numai 50 de kilometri de frontiera cu Turcia, amenințând că va doborî orice țintă aeriană care ar putea fi o potențială amenințare la adresa avioanelor sale. Dar aceste rachete sunt în aceeași măsură un pericol real pentru avioanele americane, britanice sau franceze. Felul în care se vor dezvolta mai departe relațiile dintre Rusia și Turcia va depinde în mare măsură de solidaritatea NATO.
Ați spus mai devreme că Rusia amenință Europa. În ce fel o face?
R.C.: E amenințătoare pentru că vrea să-și traseze limitele spațiale până unde vrea să dicteze. Poate că unii dintre români sau bulgari au uitat de perioada în care intenționau să intre în NATO și Rusia se împotrivea declarând că o astfel de extindere a Alianței ar fi însemnat un pericol pentru Moscova. Acum, însă, pentru români și pentru bulgari NATO este o garanție de securitate. Dar e bine ca europenii să observe că Rusia nu se poate debarasa de sindromul imperialist, de aceea consideră Ucraina ca fiind parte a existenței sale. Mai sunt și alte pericole, mai mici, dar nu nesemnificative: atunci când au loc mari mișcări geopolitice, actorii mai mici sunt adesea ignorați, cum e cazul nostru, al tătarilor crimeeni. Pe noi ne-a deportat Stalin și aproape jumătate de secol acești oameni nu s-au putut întoarce în patria lor. Revenirea lor în Crimeea a coincis cu declararea independenței Ucrainei. La început, tătarii au avut probleme destul de complicate și cu guvernul de la Kiev, fiindcă acesta acorda mai multă atenție și mai multe drepturi rușilor din Crimeea decât nouă, dar de îndată ce Rusia a anexat Crimeea toți tătarii au devenit suporterii independenței și integrității Ucrainei.
De ce sunt tătarii crimeeni mai atașați de Ucraina?
R.C.: Aș începe prin a vă spune că toți tătarii din România sunt din Crimeea și au venit aici după primul val de agresiune al Rusiei de la 1783 (când are loc prima anexare a Crimeii –n.red). În România aveți un număr destul de mare de tătari.
Sub 25.000, după cum arată statisticile oficiale.
R.C.: Eu aș zice că sunt mai mult de 35.000, dar este vorba doar despre cei care au rămas, fiindcă erau mult mai mulți odinioară: o parte au plecat în Turcia, alții au fost asimilați. Pentru Rusia, de-a lungul secolelor, indiferent de regimul politic existent, oamenii din Crimeea au fost considerați oameni de rangul doi. Astăzi, Moscova transformă Crimeea într-un avanpost militar și poate că nici nu vă gândiți că între Constanța și Sevastopol sunt doar vreo 300 de kilometri. În Crimeea au fost aduse cele mai noi și mai complexe sisteme de rachete ofensive și defensive, iar în această perspectivă a militarizării peninsulei tătarii îi încurcă pe ruși. Rusia nu are încredere în tătari.
De ce îi încurcă?
R.C.: În primul rând pentru că tătarii din Crimeea sunt împotriva unei intervenții atât de brutale într-un stat care nu le aparține rușilor. Apoi pentru că punctul de vedere al tătarilor din Crimeea coincide cu cel al Europei civilizate. De fapt chiar existența tătarilor în Crimeea contrazice ideea că peninsula ar fi fost rusească, fiindcă Moscova socotește că în timpul Războiului din Crimeea, între 1853-1856, rușii au scris acolo o mare pagină de istorie, dar tătarii sunt localnicii. Aș face o scurtă divagație: eu am făcut armata în perioada sovietică, doi ani. Și am fost trimis la Tiraspol în Republica Moldova. Limba noastră a tătarilor din Crimeea este foarte apropiată de cea a găgăuzilor, cu diferența că găgăuzii au aceeași origine ca noi, doar că sunt ortodocși.
Diferența e că găgăuzii simpatizează cu Rusia și cu regimul lui Putin.
R.C.: Îl susțin fiindcă se așteaptă să primească un tratament special dacă se va întâmpla ceva cu Republica Moldova. Când a început agresiunea rusă în Crimeea am vorbit cu liderul găgăuz, fiindcă și la noi au venit rușii să-i susținem, oferindu-ne în schimb promisiunea unei vieți „foarte bune“. Noi le-am răspuns rușilor, că pentru a fi bine și frumos nu trebuie să vină în forță. Încerc să le spun prietenilor găgăuzi că nu fac bine ce fac, dar ei susțin că „de frica românilor“ s-au dat cu rușii, ca nu cumva România să ocupe R. Moldova și odată cu ea și Găgăuzia. Dar eu le spun: “mergeți și vedeți cum locuiesc tătarii din Crimeea și apoi mergeți să vedeți cum trăiesc tătarii din România“. Glumind le spuneam că dacă tătarii din România ar fi trăit mai prost decât cei din Crimeea, i-am fi invitat la noi. Vreau să vă spun că atunci când un popor îndrăznește să se opună Rusiei, acesta devine vrăjmașul ei. Dar nici găgăuzilor nu le va fi mai bine pe termen lung.
Ayder Muzhdabaev, redactor-șef adjunct la cotidianul moscovit Komsomolskaya Pravda vorbea nu demult despre “deportarea hibridă a tătarilor“. Câți dintre tătari estimați că au plecat și câți au dispărut în mod misterios?
R.C.: Nimeni nu știe exact, câți au plecat din Crimeea, statisticile oficiale vorbesc despre 20.000 de tătari care au abandonat peninsula. Eu le cer tătarilor din Crimeea să rămână pe loc, mai cu seamă că noi tătarii știm cât de greu este ca apoi să revii. Sunt însă oameni printre liderii tătarilor, cum sunt și eu, cărora le este interzis să se întoarcă în Crimeea, dar alții au fost deportați. Există și o altă categorie de localnici, care fiindcă spun adevărul despre ce se întâmplă în Crimeea se află în procese juridice complicate. Cum v-am spus rușii au abordat relația cu tătarii în mai multe feluri, la început au încercat să ne cumpere, inclusiv cu salarii mai mari; într-o a doua etapă ne-au atras atenția că vom avea probleme dacă nu vom susține anexarea Crimeei; între timp, suntem în etapa a treia, a intimidărilor și represiunilor. Astfel din cei 33 dintre membrii Mejlis-ului din Crimeea (corpul reprezentativ al tătarilor, un fel de parlament al tătarilor crimeeni, care se bucurau de autonomie până la anexarea peninsulei de către Rusia – n.red.) 4 au cedat deja presiunii rușilor, altor 7 ne este interzis să intrăm în Crimeea. Mass-media în limba noastră a fost desființată în Crimeea, inclusiv un canal de televiziune pentru copii.
Ce se întâmplă cu muftiii aduși de Moscova?
R.C.: După ce au desființat Mejlis-ul și canalele media au trecut la subordonarea religioasă, creând în paralel un alt muftiat și amenințându-i pe muftii că vor fi înlocuiți dacă nu susțin pozițiile oficiale.
Vă temeți de o deportare silită sau nesilită de proporțiile celei comandate de Stalin?
R.C.: Ceea ce s-a întâmplat în 1944 nu se poate repeta, dar tătarii vor fi tot mai marginalizați. Ceea ce este însă cel mai îngrijorător este că începând de anul trecut au început să dispară destul de mulți oameni tineri: bărbați în floarea vârstei pe care nimeni nu-i mai poate găsi, este vorba de aproape 20 de persoane.
Cine ar putea să-i omoare?
R.C.: Într-adevăr, corpurile câtorva au fost găsite, iar concluzia ar fi că ei au fost răpiți de o organizație paramilitară, Formațiunea Populară. Prin aceste operațiuni, populația este ținută în frâu de frică, iar mulți se hotărăsc să părăsească peninsula. O altă formulă folosită de ruși mai nou este înrolarea obligatorie a tinerilor tătari crimeeni în armată. Pentru a scăpa de armată și ei se hotărăsc să plece și astfel, rând pe rând, Crimeea este abandonată de oamenii care incomodează Rusia.
Ați anunțat astă-vară înființarea unui batalion musulman, în subordinea Ministerului Apărării de la Kiev, eventual echipat cu sprijinul Ankarei. Câți tătari s-au înrolat în acest batalion?
R.C.: De fapt, este vorba despre un batalion crimeean, iar Turcia nu a participat la echiparea voluntarilor proveniți din peninsulă. Sunt deja destui tătari care luptă la Donețk sau Lugansk împotriva armatei ruse. Ei sunt cei care și-ar dori un batalion al tătarilor, dar alături de ei se află și ruși crimeeni. Dacă reușim să realizăm acest batalion de profesioniști, ne vom adresa vecinilor noștri din NATO pentru a ne ajuta cu echiparea, dar nu cu arme letale. Deci dorim ajutorul Turciei, dar prin intermediul NATO, pentru a evita orice deformare pe care ar putea să o folosească impresionanta propagandă rusă.
Mama dvs. a fost una dintre victimele deportărilor lui Stalin. A fost trimisă în Uzbekistan. Acum, dvs. nu sunteți lăsat să intrați în Crimeea pentru 5 ani. Ce spune mama dvs. despre ce se întâmplă în ultima vreme?
R.C.: Mama, la fel ca toți tătarii din Crimeea, a fost deportată. Avea 11 ani atunci, acum are 82 de ani, eu am 58 și într-un fel eu sunt deportat: Putin este Stalin cu altă față. Mama mea a văzut prea multe în această viață. Când o rog să plece din Crimeea și să vină la Kiev, îmi spune că ea nu va pleca niciodată de acolo. Se teme că nu i se va mai da voie să se întoarcă în Crimeea și-mi spune mereu că ea vrea să moară „acasă“, să fie înmormântată în Crimeea, de care a fost atât de mult despărțită. Tatăl meu a murit anul trecut, la 83 de ani, imediat după ce a început ocupația. A murit, însă, fericit. Cu 10 ani înainte să se stingă mi-a spus cât de bine îi pare că a reușit nu doar să se întoarcă în Crimeea, ci să aducă în patrie și 4 copii. Părinții mei sunt amândoi din același sat. Aiseres se numea cândva, e la munte nu departe de Sudak. După ce tătarii au fost deportați toate localitățile au fost redenumite. Acum satul nostru care are o istorie veche se numește Meșdurecea, adică „între două râuri“. Eu nu-mi pot imagina că nu mă voi putea întoarce acolo.
Frații dvs. au rămas în Crimeea?
R.C.: Da, nu vor să plece.
Dar copiii dvs.?
R.C.: Am trei fete și toate trei sunt la Kiev, dar știți că nu există tătar din Crimeea care să
nu-și dorească să se întoarcă acasă. Chiar și tătarii din România vin vara cu sutele în Crimeea.
Mai pot face această călătorie și în actualele condiții?
R.C.: Nu, fiindcă și dacă i-ar lăsa ar trebui să meargă prima dată la Moscova. Când a început ocupația în Crimeea, Rusia a demarat întâlniri cu toată diaspora tătărască, inclusiv cu cea din România. De exemplu ambasadorul rus la București a avut câteva contacte cu reprezentanții organizațiilor tătărăști și s-a oferit să-i ajute pe cei care doreau să facă această călătorie prin Moscova. Le-a făcut inclusiv promisiuni de oportunități de afaceri, dar liderii tătarilor din România i-au răspuns că ei susțin poziția tătarilor crimeeni împotriva Rusiei.
