4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Povestea INEDITĂ a unui cuplu care şi-a retrăit nunta, după 70...

FOTO. Povestea INEDITĂ a unui cuplu care şi-a retrăit nunta, după 70 de ani de căsnicie

Un cuplu chinez, Cao Yuehua şi Wang Deyi, şi-a retrăit nunta, cu ocazia aniversării a şapte decenii de căsnicie, scrie CNN.

Cei doi s-au căsătorit în 24 noiembrie 1945, în parcul Northern Hot Springs.

Cei patru copii ai lor i-au ajutat să recreeze nunta în detaliu, inclusiv cu rochia de mireasă, buchetul de flori şi costumul de mire.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu Cao Yuehua şi Wang Deyi, surprinse recent şi în urmă cu 70 de ani.

„Sunt împreună de foarte mult timp, au trecut prin război, crie politice şi boli, şi încă se iubesc. Am vrut să îi ajutăm să îşi sărbătorească dragostea”, a declarat mezinul cuplului, Cao Pangpei, în vârstă de 60 de ani.

Începutul poveştii de dragoste şi primul test

Potrivit mezinului, cei doi soţi s-au îndrăgostit aproape la prima vedere, la un bal organizat la Universitatea National Southwestern Associated, de cadre didactice şi studenţi de la cele mai prestigioase instituţii de învăţământ, evacuaţi din zonele ocupate de inamici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atunci, Cao Yuehua a invitat-o pe Wang Deyi la dans.

La scurt timp de la eveniment, Cao a fost trimis pe front, în India, ca translator pentru generalul Armatei Statelor Unite ale Americii, Joseph Stilwell. 

Bărbatul a trebuit să plece atât de repede, încât nu a avut timp şi îşi ia rămas de la iubita lui. Însă, la aeroport, a zărit un prieten comun, căruia i-a strigat să îi spună viitoarei lui soţii că pleacă în India.

„A fost translator, nu soldat. Cu siguranţă, a fost îngrozit de gloanţele şi bombele de pe front. I-a spus mamei mele că ea a fost persoana la care s-a gândit în timp ce se ascundea în tranşee”, a povestit Cao Pangpei.

Singurul mod în care au putut comunica cei doi îndrăgostiţi a fost prim poşta militară.

Prima „scrisoare” pe care Cao i-a trimis-o lui Wang a fost o fotografie cu el – un tânăr ofiţer în uniformă. Wang a păstrat imaginea până la sfârşitul anilor 1960, când a fost nevoită să o distrugă, în timpul Revoluţiei Culturale, pentru că iubitul ei apărea îmbrăcat în uniforma armatei americane.

De asemenea, prin poştă, cei doi şi-au trimis poezii de dragoste.

„Draga mea, m-am întors”

La sfârşitul războiului în Asia, în august 1945, cuplul s-a întâlnit în gara din Kunming, după mai mult de un an în care au fost despărţiţi. Chiar atunci, Cao i-a cerut mâna lui Wang, cu un inel cu rubin, pe care îl cumpărase din Myanmar. În loc de întrebarea obişnuită, el i-a spus doar „draga mea, m-am întors”, şi i-a pus inelul pe deget.

Nu este prima dată când cei doi retrăiesc momentul în care s-au căsătorit. La nunta de aur, în anul 2005, copiii lor i-au ajutat, de asemenea, să îşi sărbătorească aniversarea prin recrearea evenimentului.

„În prezent, părinţii mei abia îşi mai amintesc multe lucruri din viaţa lor, dar pot recita poeziile de dragoste pe care şi le-au scris în timpul războiului”, a spus mezinul cuplului.

Wang Deyi, în vârstă de 98 de ani, şi soţul ei, Cao Yuehua, în vârstă de 97 de ani, plănuiesc să îşi recreeze nunta din nou, când vor împlini 100 de ani.

Cele mai citite

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă