Administraţia președintelui Bashar al-Assad ar putea coopera cu grupuri de rebeli din Siria, susține secretarul de stat american, John Kerry, citat de agenţia Reuters, informează Mediafax.
„Ar fi posibil ca Administraţia de la Damasc să coopereze cu forţele opoziţiei împotriva militanţilor grupului Stat Islamic; acest lucru ar fi posibil fără înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad”, a declarat John Kerry.
„Cu toate acestea, ar fi extrem de dificil să se ajungă la o astfel de cooperare fără o perspectivă privind găsirea unei soluţii referitoare la viitorul lui Basdar al-Assad”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.
Statele Unite şi alte ţări occidentale oferă susţinere forţelor armate ale opoziţiei siriene în tentativa de înlăturare a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.