Ministrul adjunct al Apărării, Tomasz Szatkowski, a declarat, sâmbătă, că ministerul ia în considerare posibilitatea de a solicita participarea la programul NATO, prin care să beneficieze de acces la arme nucleare, informează Associated Press, citat de Mediafax.
Potrivit oficialului polonez, iniţiativa prin care SUA plasează arme nucleare pe teritoriul unora dintre ţările aliate ar avea ca scop ameliorarea securităţii ţării, în contextul îngrijorărilor Poloniei privind acţiunile recente ale Rusiei.
Szatkowski a făcut această declaraţie sâmbătă, pentru postul privat Polsat. Presa poloneză comentează că aceasta este prima dată când un oficial din Polonia afirmă că ţara vrea să facă parte din acest program al NATO.
Alianţa Nord-Atlantică, din care fac parte 28 de state, are trei puteri nucleare – Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie – dar numai SUA au oferit arme aliaţilor în cadrul acestui program. Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia au găzduit arme nucleare în cadrul acestui program.