9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPolonia ar putea participa la program NATO, care oferă acces la arme...

Polonia ar putea participa la program NATO, care oferă acces la arme nucleare

Ministrul adjunct al Apărării, Tomasz Szatkowski, a declarat, sâmbătă, că ministerul ia în considerare posibilitatea de a solicita participarea la programul NATO, prin care să beneficieze de acces la arme nucleare, informează Associated Press, citat de Mediafax.

Potrivit oficialului polonez, iniţiativa prin care SUA plasează arme nucleare pe teritoriul unora dintre ţările aliate ar avea ca scop ameliorarea securităţii ţării, în contextul îngrijorărilor Poloniei privind acţiunile recente ale Rusiei.

Szatkowski a făcut această declaraţie sâmbătă, pentru postul privat Polsat. Presa poloneză comentează că aceasta este prima dată când un oficial din Polonia afirmă că ţara vrea să facă parte din acest program al NATO.

Alianţa Nord-Atlantică, din care fac parte 28 de state, are trei puteri nucleare – Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie – dar numai SUA au oferit arme aliaţilor în cadrul acestui program. Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia au găzduit arme nucleare în cadrul acestui program.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă