Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că este solidar cu miile de medici şi profesori ieşiţi în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile. Acesta a susţinut că numai o remuneraţie corectă poate asigura performanţă şi integritatea.
„Mă solidarizez cu mişcările de stradă ale medicilor şi profesorilor şi mă pronunţ pentru sisteme de educaţie şi de sănătate reformate, finanţate şi plătite corect. O remuneraţie corectă asigură performanţa şi integritatea”, a spus Cătălin Predoiu.
Peste 5000 de medici au ieşit sâmbătă în stradă pentru a cere reformarea sistemului sanitar şi alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate şi 7.000 de profesori şi studenţi au protestat, miercuri, faţă de salariile mici din învăţământ şi pentru a cere 6% din PIB pentru Educaţie.