Valoarea leului, în raport cu moneda euro, a ajuns, joi, la cel mai slab nivel din ultimele 11 luni, potrivit Digi24.
Banca Naţională a Romaniei a anunţat, joi, un curs de 4,5025 lei, mai mult cu 1,52 bani (+0,34%) peste valoarea înregistrată cu o zi în urmă, de 4,4873 lei.
În raport cu dolarul american, moneda naţională a pierdut teren, cursul anunţat de BNR fiind de 4,1166 lei. Cotaţia leului faţă de francul elveţian a ajuns la 4,1619 lei.