16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu solicită reexaminarea legii TVR şi Radio România

Băsescu solicită reexaminarea legii TVR şi Radio România

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, luni, reexaminarea legii privind organizarea Radio România şi TVR, pe motiv că aceasta este vagă.

Potrivit cererii de reexaminare, în forma trimisă la promulgare, legea 41/1994 nu oferă ”condiţii de eligibilitate şi oportunitate”, pentru că în Art. 43 nu prevedere ”criterii clare de asociere, respectiv de achiziţionare de părţi sociale/acţiuni”. Criterii ar trebui modificate, pentru că cele două instituţii sunt finanţate de la bugetul de stat, se arată în cererea preşedintelui.

De asemenea, alineatul ”Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat şi pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiuni / părţi sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii”, nu oferă un cadru legal predictibil asocierii sau vânzării de acţiuni. 

”Aşadar, pentru dezvoltarea ori extinderea activităţilor specifice, în ţară şi în străinătate, se creează trei modalităţi legale la care pot recurge Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune: (1) înfiinţarea unei persoane juridice de drept privat, (2) dobândirea calităţii de asociat în cadrul unei persoane juridice de drept privat sau (3) achiziţionarea de acţiuni/părţi sociale în cadrul unor societăţi comerciale existente”, se arată în cererea de reexaminare.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă