15.4 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăGDPRProteze aortice revoluţionare implantate la Sibiu

Proteze aortice revoluţionare implantate la Sibiu

Doi bolnavi de 70 şi 71 de ani au fost operaţi printr-o tehnică revoluţionară la Sibiu, în condiţiile în care unul dintre ei fusese refuzat de alte centre din ţară, din cauza riscurilor mari.

 

Pentru prima dată în România, un tip revoluţionar de endoproteză aortică, care a permis tratamentul unor bolnavi cu afecţiuni complicate, refuzaţi de alte centre din ţară, a fost implantat zilele acestea la Spitalul European Polisano din ­Sibiu. Medicii români Victor Costache, care a mai realizat astfel de operaţii în Franţa, şi Nicolae Florescu au operat primii doi pacienţi, în vârstă de 70 şi 71de ani. Unul dintre bolnavi are o greutate de 140 de kilo­grame.

Proteza este practic o spirală metalică flexibilă introdusă în aortă. Ea poate fi implantată şi în aorte cu un traseu foarte sinuos, lucru imposibil pentru o proteză clasică.

Dr. Victor Costache, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică şi directorul medical al Spitalului European Polisano, spune că „am realizat o premieră naţională în cadrul programului de chirurgie cardiovasculară, o implantare de proteză multilayer pentru anevrismele toraco-abdominale şi anevrismele abdominale, este o proteză revoluţionară pe care am implantat-o cu dr. Florescu, dezvoltată de Cardiatis, o companie belgiană.

Toată această procedură a fost posibilă datorită dotării excepţionale pe care o avem în Spitalul Polisano, putem rivaliza cu orice centru european din acest domeniu, şi datorită echipei internaţionale care s-a format în scurt timp la această instituţie. Practic, avem parteneriate cu centre din Franţa, Austria şi Marea Britanie, cu Spitalul Universitar din Touluse, din Grenoble, cu Spitalul AKH din Viena şi cu Spitalul Universitar din Bristol.

Pe lângă secţiile cardio-vasculare de adulţi funcţionează şi un compartiment de chirugie cardiacă congenitală, o secţie de chirurgie toracică în care va opera profesorul Walter Klepetko de la AKH Viena, şi o secţie de electrofiziologie”, spune Costache.

Refuzat în alte centre

Dr. Florescu spune că riscurile operaţiei sunt minime, la fel şi complicaţiile postoperatorii. „Particularitatea acestor intervenţii stă în utilizarea unui tip de endoproteză care se introduce în aortă printr-o muncă hibridă, cardiolog intervenţionist – chirug cardio-cvascular, acest tip revoluţionar de endoproteză permite rezolvarea pacienţilor cu anatomii din cele mai dificile, aşa cum s-a întâmplat şi ieri. Unul dintre pacienţi fusese refuzat la alte două centre din ţară, datorită anatomiei extrem de dificile a aortei, datorită greutăţii corporale excesive şi datorită bolilor asociate. Practic acest tip nou de proteză permite sigilarea anevrismului, permite păstrarea tuturor ramurilor care pleacă din aortă şi care irigă diversele organe abdominale şi măduva spinării. Riscul complicaţiilor intraprocedurale şi imediat după procedură este minim şi ne permite să oferim o soluţie terapeutică eficientă pacienţilor care până acum nu aveau nici o altă opţiune”, explică medicul Nicolae Florescu.

La intervenţia chirugicală de la Sibiu au fost de faţă şi belgianul Olivier Despalle de Bearn, directorul firmei Cardiatis, şi dr. Daniel Benitti, din Sao Paolo, care a făcut deja câteva zeci de astfel de intervenţii în Brazilia, de-a lungul a mai mult de un an, iar pacienţii se simt bine.

Tehnica este pusă în practică în mai multe ţări din Europa, şi în Brazilia, iar pacienţi din Statele Unite ale Americii vin pe continentul european pentru a-şi face astfel de intervenţii.

Dacă la proteza clasică riscul este ca unul din cinci pacienţi să dezvolte o paralizie a membrelor superioare, la proteza aceasta riscul este inexistent.

Final fericit

Cei doi pacienţi se simt bine la doar o zi după operaţie, iar cel mai probabil în scurt timp vor fi externaţi. Gheorge C., sibianul cu probleme de greutate şi cu o anatomie complicată a aortei, refuzat din acest motiv de alte centre, mărturiseşte că este un moment nemaipomenit de fericit pentru el şi îi este recunoscător medicului care şi-a asumat riscul şi a realizat această operaţie. „Mă simt foarte bine, şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedre moral”, spune sibianul.Mircea I., cel de-al doilea pacient, spune că nu i-a fost teamă, iar medicul a reuşit să îi insufle curaj şi încredere că operaţia va reuşi. „De la bine în sus, de-abia aşteptăm să ne dea domnul doctor avizul şi să putem decola”, a spus el.

Spitalul sibian a găzduit o nouă premieră medicală

Cele mai citite

Cultură de canabis descoperită într-o zonă împădurită de pe muntele Pietricica

Procurorii DIICOT au descoperit două culturi de canabis în județul Neamț, una amplasată într-o comună și cealaltă într-o zonă împădurită de pe muntele Pietricica....

Prognoza de creștere economică pentru 2024, revizuită la 2,8%; inflația estimată la 4,5% și deficitul comercial în creștere

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit prognoza de creștere economică pentru anul 2024, reducând estimarea de la 3,4% la 2,8%. Conform...

Kevin de Bruyne s-a accidentat și e incert pentru derby-ul cu Arsenal!

Căpitanul lui Manchester City, Kevin De Bruyne, a suferit o nouă accidentare în meciul din Liga Campionilor contra lui Inter Milano, reluând un șir...
Ultima oră
Pe aceeași temă