Nea Ion este unul dintre cei care, în decembrie 1989, au fost la Revoluție, zi și noapte. Spre deosebire de eroii Revoluției, Nea Ion nu s-a dus acolo din spirit civic, ci din obligație de serviciu.
”Eu am făcut școala militară de subofițeri, doi ani de zile, în cadrul Ministerului de Interne. Am făcut-o pe bune, nu ca alții. Apoi toată viața am fost subofițer la Miliția Gării de Nord. Și acolo m-a prins Revoluția”, povestește nea Ion.
În decembrie 1989 și în primele zile din ianuarie 1990, lucrătorii Miliției Transporturi Feroviare din Gara de Nord au fost permanent la serviciu. „Eram toți acolo, toți colegii mei, o sută de oameni. Am dormit în sala de așteptare, pe jos, până după Anul Nou”, spune fostul milițian.
„Cum a fost la Revoluție?”, îl întreb. Nea Ion se gândește câteva secunde, apoi răspunde, cu un ton aparent relaxat. “Foarte frumos. Noi am fost acolo cu arma în mână, am păzit triajul și depoul. Alții au stat acasă și au luat după aceea certificate de revoluționar”.
Nea Ion recunoaște, indirect, că i-a fost frică, și lui și colegilor. În primele zile ale Revoluției au patrulat prin gară îmbrăcați numai în haine civile. Erau printre călători și auzeau ce vorbeau între ei. “Toată lumea voia să omoare milițieni. Unde sunt ăia, să-i omorâm – ziceau unii. Iar eu aveam armă la mine, de-abia mă stăpâneam să n-o scot”.
Nea Ion susține că, printre cei care se declarau atât de porniți împotriva milițienilor, s-ar fi aflat și subofițeri care purtau uniforme de Armată.
Citește și: Societatea românească este BULVERSATĂ de clasarea dosarului REVOLUȚIEI
Pentru milițienii Gării de Nord, situația a devenit mai liniștită când li s-a ordonat să iasă din mijlocul călătorilor și să meargă să păzească Triajul, cu armele la vedere. Acolo n-au fost probleme. N-a venit nimeni să-i omoare, nici n-au venit hoții și nici teroriști n-au văzut.
Nea Ion nu știe de ce șefii i-au trimis în Triaj, unde n-a fost nevoie de ei efectiv. Poate că, de fapt, a fost o măsură menită să-i protejeze, să-i țină departe de oamenii furioși.
Acum, nea Ion e pensionar, dar continuă să muncească. Lucrează ca paznic la o firmă din București. Stă 24 de ore la serviciu și i se pare ușor. Spune că e muțumit și că patronul e foarte cumsecade, deși nu-i dă decât 700 de lei pe lună – bani în mână.
Colegii de acum îl bârfesc pe Nea Ion și spun că de fapt primește 1000 de lei pe lună, care oricum vin peste pensia lui mare de milițian. Nea Ion nu spune ce pensie are. Oricum, se lasă greu convins să vorbească despre Miliție sau despre ce-a făcut el la Gara de Nord, la Transporturi Feroviare. În mod normal nici nu spune unde a lucrat: “Dacă mă întreabă cineva, eu spun că am fost ceferist. Păi ce… n-am fost ceferist ?”.