Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, medicilor şi asistenţilor implicaţi în salvarea victimelor de la Colectiv, invitaţi la Palatul Cotroceni, că „există momente dramatice care ne încearcă tăria de caracter şi scot la iveală un curaj nebănuit”, el mulţumindu-le pentru efortul depus.
„Există momente grele și evenimente dramatice care ne încearcă tăria de caracter, altruismul și umanitatea, care scot la iveală un tip de curaj și dăruire altfel nebănuite. Dar, dincolo de asemenea momente, stă în puterea noastră să fim mai solidari unii cu alții mereu. Nu e nevoie de evenimente tragice ca să ne amintim să fim oameni. Dacă zi de zi vom încerca să dăm ce e mai bun din noi, să aducem în jurul nostru, în familie, în comunitate mai multă generozitate și compasiune și să lăsăm ceva în urma noastră, vom avea o societate în care ne place să trăim” a spus preşedintele Klaus Iohannis, în discursul rostit cu ocazia concertului Corului Naţional de Cameră Madrigal, oferit în onoarea personalului medical implicat în acordarea asistenţei răniţilor de la Clubul Colectiv.
Potrivit Mediafax, preşedintele a mai spus că au trecut puține zile de la evenimentul din Clubul Colectiv, care a marcat întreaga țară. „Ne sunt încă proaspete în minte gesturile de solidaritate umană, dăruirea și generozitatea celor care au venit în ajutorul victimelor, în noaptea tragediei, în zilele ce au urmat și până astăzi. Oameni care n-au ajuns în lumina reflectoarelor, pe care puțini îi cunosc, cu priceperea şi forțele proprii au dat tot ce au putut pentru a salva vieți și pentru a alina suferințe. Vă mărturisesc că am fost mișcat de aceste gesturi”, le-a spus şeful statului.
Preşedintele a mai spus că oamenii din sistemul medical şi de urgenţă fac eforturi pentru a acorda ajutor, îngrijire şi de multe ori liniște sufletească semenilor şi pentru asta le mulţumeşte.
„Plecând de la exemplul pe care îl daţi, sunt convins că unitatea și solidaritatea, respectul reciproc și dedicarea pot deveni o constantă în societatea noastră. Pornind de la astfel de principii, avem şansa să progresăm ca societate”, a mai afirmat şeful statului.
Klaus Iohannis a amintit și valul de solidaritate din afara granițelor, mulţumind şi reprezentanţilor statelor care şi-au oferit ajutorul. „Un moment dramatic a funcţionat ca un adevărat catalizator. Indiferent de apartenență sau naţionalitate, oamenii s-au unit pentru un ţel comun, pentru a-i ajuta pe semenii lor aflaţi în nevoie şi suferinţă. Este, dacă vreţi, declaraţia simbol a umanităţii, care arată că altruismul şi solidaritatea nu cunosc graniţe”, a mai declarat Iohannis.