Ortodocșii clujeni au vrut să își manifeste solidaritatea cu cei care suferă consecințele tragediei produse în clubul bucureștean.
Credincioșii Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului au adunat suma de 255.000 de lei pentru victimele tragediei produse în clubul Colectiv. Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț (foto), a anunțat că, din acești bani, au fost oferite sume de câte 5.000 de lei familiilor victimelor.
Mitropolitul ortodox a mai precizat că a vorbit la telefon cu familiile celor care au avut de suferit în urma incendiului din clubul bucureștean. Strângerea fondurilor a fost organizată după ce mitropolitul ortodox al Clujului a adresat credincioșilor o scrisoare pastorală, prin care i-a îndemnat pe creștini să fie solidari cu victimele tragediei produse în clubul bucureștean. De asemenea, IPS Andrei Andreicuț și-a axat pastorala de Crăciun pe tema necesității educării tinerilor. Titlul pastoralei este ”Copiii și tinerii bine educați devin, cu vârsta, tot mai înțelepți”. IPS Andrei Andreicuț a subliniat că demersurile sale au fost inspirat de suferința imensă pe care a produs-o incendiul în clubul Colectiv. ”Tot acest demers din pastorală a plecat de la motivația pe care ne-a oferit-o tragedia ce s-a petrecut la clubul Colectiv”, a spus IPS Andrei Andreicuț. ”Nu este duhovnicește să ne lăudăm cu faptele bune, dar, în același timp, trebuie și spuse din motive pastorale, pentru că poate se mai îndeamnă și alții să facă fapte bune”, a mai afirmat înaltul ierarh.
Demersul său vine în contextul în care au existat reacții extrem de critice la adresa unor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care au fost învinuiți de lipsă de compasiune, după ce unii dintre ei au publicat, pe rețelele de socializare, poziții prin care afirmau că această consecință ar fi urmarea celebrării unor sărbători păgâne, în speță Helloween-ul, precum și mesajelor necreștine promovate de muzica trupei rock Goodbye to Gravity, care concerta în clubul Colectiv în seara în care s-a produs incendiul. Asemenea postări au stârnit o revoltă uriașă în rândul tinerilor, iar mitropolitul ortodox al Clujului a vrut să arate că cei care au postat mesaje lipsite de compasiune la adresa victimelor sunt minoritari și că, de fapt, cei mai mulți dintre preoții și credincioșii clujeni simt compasiune pentru victimele tragediei.