5.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialRusia reacţionează la Acordul de liber-schimb al Ucrainei cu UE. Noi sancţiuni...

Rusia reacţionează la Acordul de liber-schimb al Ucrainei cu UE. Noi sancţiuni comerciale, pentru Kiev

Rusia impune noi tarife exporturilor ucrainiene, cât şi un embargo asupra alimentelor din Ucraina, ca reacţie la sancţiunile impuse de Kiev Moscovei, dar şi faţă de Acordul de liber-schimb dintre Ucraina şi Uniunea Europeană (UE), informează BBC, citat de Mediafax.

Astfel, sancţiunile urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie, când intră în vigoare Acordul. Totodată, embargoul asupra alimentelor a fost cauzat de introducerea de către Ucraina, pe o listă de sancţiuni, a numeroase bănci ruseşti, firme din domeniul Apărării şi companii aeriene, în concordanţă cu sancţiunile impuse Rusiei de către UE.

Bruxelles a fost determinat să impună sancţiuni aspre asupra Moscovei în 2014, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea. Astfel, Uniunea a decis să prelungească aceste sancţiuni pentru o perioadă de şase luni, până la jumătatea lui 2016, întrucât  prevederile Acordurilor de pace de la Minsk, care vizează soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, nu vor fi aduse la îndeplinire până la sfârşitul acestei luni, aşa cum s-a stabilit.

Bruxellesul a impus aceste sancţiuni după ce separatişti proruşi au preluat controlul asupra unei părţi importante a părţii de est Ucrainei şi şi-au declarat independenţa faţă de Kiev, în 2014. Moscova a trimis armament greu şi trupe să-i ajute, acuză Occidentul, acuzaţii negate de ruşi. 

Statele Unite şi unele state occidentale au impus, la rândul lor, sancţiuni Rusiei, care a ripostat impunând embargouri în special alimentelor şi băuturilor provenind din Occident.

Separat, Guvernul rus a anunţat luni că va da în judecată Kievul pentru nerambursarea unui împrumut în valoare de trei miliarde de dolari.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că Moscova a refuzat să restructureze datoria, spre deosebire de alţi creditori, care au făcut acest lucru.

El a catalogat această datorie – contractată în decembrie 2013 – drept o „mită politică” dată de Moscova fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, care era vizat de proteste de stradă masive la vremea respectivă. Ianukovici a fugit în Rusia în februarie 2014.

Moscova afirmă că zona de liber-schimb aprofundat şi cuprinzător (DCFTA) riscă să transforme Ucraina într-o cale de acces ilicită a exporturilor ieftine UE către Rusia. Astfel că a decis să anuleze condiţiile preferenţiale acordate exportatorilor ucraineni.

Ruşii susţin că au încercat şi nu au reuşit să ajungă „paşnic şi reciproc avantajos” la un acord asupra acestei probleme.

Potrivit premierului rus Vladimir Medvedev, Ucraina şi UE nu sunt pregătite să semneze un acord constrângător din punct de vedere juridic care să ţină cont de interesele Rusiei.

Ulterior, Comisia Europeană (CE) a atribuit Moscovei eşecul negocierilor asupra DCFTA. Un nou acord constrângător din punct de vedere juridic ar „redeschide” DCFTA, a subliniat CE, însă „DCFTA nu poate fi amendat – nici direct, nici indirect”.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a aprobat, în septembrie, sancţiuni vizând 388 de cetăţeni ruşi şi 105 firme şi organizaţii ruse.

Nivelul exporturilor ucrainene către UE a crescut de la mai puţin de 25% în 2012 la aproape 35% în primele şapte luni ale acestui an, potrivit Financial Times (FT), în timp ce comerţul cu Rusia a scăzut.

Importurile ucrainene de gaze naturale ruseşti – o problemă spionoasă timp de mulţi ani în relaţiile ucraineano-ruse – au scăzut, de asemenea, la scrictul necesar. Dependenţa Ucranei faţă de gazele naturale ruseşti a fost redusă prin introducerea unor măsuri de eficienţă energetică şi diversificarea surselor de aprovizionare.

 

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Ministerul Finanțelor a atras 348 milioane euro prin titluri de stat la randamente de 3,5% și 3,19%

Ministerul Finanțelor a finalizat miercuri două licitații pentru titluri de stat, prin care a împrumutat 348 milioane euro de la bănci. Randamentele au fost...

Kosovo contestă decizia UEFA după meciul cu România! „Nu vom continua așa”

Kosovarii refuză să accepte verdictul UEFA care a acordat victoria României cu 3-0 la "masa verde" și anunță că vor face apel la Tribunalul...
Ultima oră
Pe aceeași temă