Rusia a prelungit cu un an aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova, relatează Mediafax.
Contractul pentru aprovizionarea cu gaz rusesc a Republicii Moldova a fost prelungit până pe 31 decembrie 2016, a anunţat, joi, compania Moldovagaz, într-un comunicat.
De asemenea, a fost prelungit cu un an şi acordul privind tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova pentru aprovizionarea unor ţări din Balcani.
„Termenii contractelor încheiate între Gazprom şi Moldovagaz sunt prelungiţi prin acordul părţilor până la 31 decembrie 2016. În acest scop, părțile au semnat Acordurile adiţionale la Contractul privind condiţiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova în perioada anilor 2007-2011 şi la Contractul privind condiţiile de tranzitare a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova din 2011”, precizează compania din Republica Moldova.
„Prin urmare, și în anul 2016 va fi aplicată aceeași formulă europeană de stabilire a preţurilor la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, formulă bazată pe valoarea medie aritmetică a preţului de vânzare a gazelor naturale de către Gazprom în ţările europene şi cotaţiile preţurilor la produsele petroliere. Celelalte condiţii contractuale de furnizare şi de tranzitare a gazelor naturale vor rămâne neschimbate”, a precizat Moldovagaz.
Potrivit agenţiei TASS, tarifele gazelor ruseşti exportate în Republica Moldova vor fi revizuite trimestrial pe baza unei formule stabilite de ambele părţi. În primul trimestru al anului 2015, R.Moldova importa gaz la preţul de 210,2 dolari pentru 1.000 de metri cubi.