20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialO cursă aeriană, anulată,din cauza unui șobolan

O cursă aeriană, anulată,din cauza unui șobolan

Un avion care efectua cursa de la Mumbai (India) la Londra (Marea Britanie) s-a întors la bază, la jumătatea zborului, după ce un șobolan a fost reperat la bord, informează agenția de presă DPA, citată de Agerpres. 

Cursa aeriană AI-131 a companiei Air India se afla deasupra Teheranului atunci când un pasager a văzut o rozătoare alergând în jurul cabinei, a informat joi cotidianul 'Times of India'.

Pilotul a întrerupt cursa spre Londra și a întors avionul înapoi la Mumbai ca "măsură de precauție" în cazul în care șobolanul ar fi putut roade vreun cablu electric sau de control al aeronavei.

"Prezența rozătoarei de la bord este în curs de investigare. Avionul este deratizat", a declarat un oficial al companiei aeriene care a solicitat anonimatul.

Cei 256 de pasageri ai zborului de miercuri și-au continuat călătoria mai târziu, cu un alt avion.

Ocazional a mai fost semnalată prezența unor șobolani pe cursele aeriene, cel mai frecvent ei pătrunzând în aeronave odată cu livrările de alimente ale serviciilor de catering.

Într-un alt incident, survenit miercuri, un câine vagabond a forțat un zbor spre Dubai al companiei Air India să abandoneze decolarea din orașul Amritsar, din nordul țării, a informat agenția de știri IANS.

Avionul a decolat spre destinație aproape trei ore mai târziu, după ce autoritățile aeroportuare s-au asigurat că nu mai există alte animale în apropierea pistei, mai notează DPA.

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă