Cel puţin 60 de tibetani au fost răniţi după ce poliţia chineză tras într-un grup de protestatari, informează BBC News.
Atacul a avut loc duminică în districtul Biru, protestatarii reunindu-se pentru a cere eliberarea unui bărbat reţinut de autorităţi deoarece a refuzat să înalţe un steag chinez,se arată în raportările organizaţiei Free Tibet.
În luna septembrie, autorităţile din Biru au cerut ca tibetanii să pună steagul Chinei în faţa caselor şi lăcaşelor de cult, cu ocazia Zilei Naţionale a Chinei. Pentru că aceştia au refuzat, autorităţile au recurs la atacuri.
Tibetul este guvernat ca o regiune autonomă din China, însă mulţi tibetani spun că nu mai suportă dominaţia majoritarilor şi nici reprimarea religiei şi culturii lor.
De altfel, grupurile pentru drepturile omului au acuzat China de represiune religioase şi politice. Acestea au fost însă negate de către autorităţile chineze.
Un purtator de cuvant al Ministerului de Externe chinez a negat atacurile asupra tibetanilor, însă a refuzat să facă mai multe comentarii pe acest subiect, mai arată BBC.
Un poliţist de la Biroul de Securitate Publică al districtului Biru a declarat pentru presa străină că nu există niciun protest şi niciun rănit.
Jurnaliştilor străini le este permisă intrarea în Tibet doar la invitaţia Guvernului Chinei. Aceste vizite sunt rare şi foarte strict controlate, ceea ce face imposibil de verificat, în mod independent, informaţiile apărute, scriu jurnaliştii BBC.
.