Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, să apere reputaţia procurorului Lucian Papici, dupa cuma recomandat şi Inspecţia Judiciara în nota sa de constatare.
Preşedintele Traian Băsescu a felicitat, marţi seară, intervenţia CSM cu privire la solicitarea procurorului Papici de a fi apărat. ”Politicul nu poate face chiar orice vrea şi nu poate spune chiar orice vrea”, a declarat preşedintele.
Citeşte şi: Băsescu vrea să rupă Pactul de coabitare. „Nu pot să stau la remorca unui mitoman cum e Ponta”
CSM şi-a însuşit, prin vot majoritar, raportul Inspecţiei Judiciare, care a făcut verificări şi a constatat că, prin declaraţiile publice, premierul Victor Ponta i-a afectat imaginea şi reputaţia procurorului Lucian Papici. Premierul Victor Ponta a făcut declaraţile după ce şeful, pe atunci, al Secţiei I a Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA), Lucian Papici, a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a vicepremiereului Liviu Dragnea pentru fraudarea referendumului de demitere a preşedintelui ţării din 2012.
Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, premierul nu avea dreptul „să extrapoleze nemulţumirile” referitoare la instrumentarea unor cauze, iar declaraţiile în care l-a numit pe Lucian Papici „băsist, morarist şi macovist” şi l-a acuzat de instrumentarea unor „dosare politice” afectează prestigiul acestuia.
„Într-un stat de drept, nimeni, şi cu atât mai puţin un reprezentant al uneia dintre celelalte două puteri, nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unor anumite cauze, iar în măsura în care procedează astfel, se aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi, implicit, a independenţei şi reputaţiei magistraţilor”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare, instituţie independentă în cadrul CSM.
În document se mai arată ca dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut şi că nu poate fi invocat pentru a te pronunţa contra unor valori pe care un stat le poate apăra în mod legitim.
Citeşte şi Ponta ACUZĂ: Lucian Papici a făcut dosare politice, la fel ca şi Morar
„Pornind de la ideea că, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, magistraţii au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmaţiile ce pun la îndoială capacitatea profesională, integritatea şi imparţialitatea unor procurori, apreciem că declaraţiile domnului Victor Viorel Ponta, primul ministru al României, prin care îl consideră pe procurorul Papici Lucian Gheorghe «băsist, morarist şi macovist», respectiv că nu se impune menţinerea acestuia în funcţia de procuror şef întrucât a instrumentat «dosare politice» nu respectă exigenţele legale şi jurisprudenţiale enunţate, fiind de natură a afecta prestigiul procurorului Papici Lucian Gheorghe”, se mai spune în raportul trimis plenului CSM.
CSM: Dosarul „Fraude la referendumul din 2012” NU este politic
CSM a arătat că acuzaţiile de politizare a dosarului „Fraude la referendumul din 2012” pentru demiterea preşedintelui ţării au mai fost veficate şi nu s-au confirmat.
„În acest context, menţionăm că, în legătură cu unele acuze potrivit cărora dosarele având ca obiect fapte penale comise în cursul derulării referendumului organizat în anul 2012 ar fi fost instrumentate ca urmare a unor intervenţii de natură politică, Inspecţia Judiciară a mai efectuat verificări, iar prin Hotărârea nr. 816 din 18 septembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că afirmaţiile unor oameni politici făcute în acest sens au încălcat independenţa sistemului judiciar”, se mai arată în raportul Inspecţiei Judiciare însuşit de CSM.
După ce a finalizat rechizitoriul de trimitere în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea pentru fraudarea referendumului din 2012, procurorul Lucian Papici a fost înlăturat de la conducerea SEcţiei I Anticorupţie a DNA, alături de adjuncta sa, Mariana Alexandru, de către procurorul general Tiberiu Niţu, deşi tot acesta îl delegase pe funcţie cu doar câteva zile înainte.
Rechizitoriu: Dragnea a coordonat fraudarea referendumului
Liviu Dragnea, ca şi Victor Ponta şi alţi lideri PSD au susţinut permanent că dosarul „Fraude la referendum”este politic deorece nu ar exista probe. Din rechizitoriu rezultă contrariul şi anume faptul că Dragnea a coordonat fraudarea referendumului. Spre exemplu, preşedinţii secţiilor de votare aveau obligaţia să dea mesaj din ora în oră să se stie cum e prezenta la vot şi cum s-a votat). Adică, pe masură ce alegătorii veneau la secţia de votare, preşedinţii secţiilor de votare ,puşi sub acuzare în acelaşi rechizitoriu, trebuiau să ia măsuri pentru ca aceştia să fie întrebaţi cum au votat şi să raporteze “ la centru”. În plus, cunoaşterea numărului celor care s-au prezentat şi a modului în care au votat era completată de alte măsuri precum aducerea cetăţenilor la vot prin orice mijloace, completarea listelor suplimentare cu oameni care erau în strainatate sau cu decedati şi semnarea în fals în locul acestora etc. Situaţia era atent monitorizată, după cum rezultă din interceptările de convorbiri telefonice şi din sms-uri. Publicăm rechizitoriul de trimitere în judecată a vicepremierului PSD Liviu Dragnea, ataşat articolului pentru cititorii României Libere.
Înlăturarea lui Papici, în atenţia Comisiei Europene
Încetarea delegării lui Papici, anchetatorul principal al „Fraudelor la Referendum-Liviu Dragnea”, a fost făcută de procurorul general Tiberiu Niţu imediat după ce magistratul a terminat rechizitoriul de trimitere în judecată a vicepremierului PSD.
Citeşte şi: Raportul MCV amânat pentru începutul anului 2014. Scandalul schimbărilor de la DNA, reflectat în raport
Încetarea delegării şefului Secţiei I Anticorupţia a DNA, Lucian Papici, şi a adjunctei sale, Mariana Alexandru ( autorul multror rechizitorii între care unul pentru trimiterea în judecată a fostului premier PSD Adrian Năstase, altul pentru trimiterea în judecată a fostului ministru PDL Monica Iacob Ridzi) a fost făcută fără a o consulta pe şefa instituţiei Laura Codruţa Koveşi, cum impune Regulamentul de delegare pe funcţii la DNA.
Această procedură ocultă de a înceta delegări ale unor procurori cu rezultate remarcabile ( cum a apreciat şi Ambasa SUA la Bucureşti) şi de a face alte numiri ( tot prin delegare pe funcţii) fără consultarea şefului DNA a determinat reacţia societăţii civile, care a protestat în faţa DNA ( miting de susţinere a independenţei instituţiei şi a procurorilor curajoşi), apoi pe străzi, pe reţele virtuale sau chiar direct la instituţiile europene. De remarcat în acest sens atitudinile FreedomHouse şi ExpertForum.
Drept urmare, scandalul schimbărilor făcute la DNA de către procurorul general al României, Tiberiu Niţu, va fi reflectat şi în raportul de ţară din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare a Comisiei Europene.
Raportul trebuia finalizat în decembrie anul acesta, dar scandalurile din Justiţie, între care schimbările de la DNA, ca şi declaraţiile preşedintelui Senatului, Crin Antonescu despre amnistierea conflictelor de interese sau ale premierului Victor Ponta, despre schimbarea legislaţiei incompatibilităţilor îngrijorează instituţiile europene, susţin surse neoficiale.
Purtătorul de cuvânt al Comisie Europene, Mark Gray, a declarat marţi că „În toate rapoartele sale, Comisia Europeană a identificat DNA ca una dintre cele mai eficiente instituţii care au permis României să progreseze în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV. DNA are un palmares puternic în ceea ce priveşte independenţa şi obiectivitatea”.
Referitor la schimbările „scandaloase” de la DNA, respectiv la înlăturarea procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru de la conducerea Secţiei I Anticorupţie, oficialul european a precizat: „Ştiu că CE a primit o serie sesizări de la organizaţiile non-guvernamentale privind situaţia DNA din România din ultimele zile, provocată de unele dispute referitoare la numirea unor procurori”.