15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportMigraţie în Parlament: Trei senatori PPDD au trecut la PSD, iar doi...

Migraţie în Parlament: Trei senatori PPDD au trecut la PSD, iar doi deputaţi independenţi, la UNPR

Cinci parlamentari au anunţat, luni, că îşi schimbă grupurile parlamentare, relatează Mediafax. Trei senatori PPDD au anunţat că trec la PSD şi doi deputaţi independenţi au aderat la UNPR.

Senatorii PPDD Florinel Butnaru, Marius Coste şi Dan Ioniţă, au anunţat, luni, în plenul Senatului, că părăsesc grupul parlamentar şi se alătură PSD, iar deputaţii independenţi Constantin Bucur şi Răzvan Tănase vor activa la UNPR.

„Asistăm la o hemoragie, să ne păstrăm cumpătul”, a declarat şeful Senatului, Crin Antonescu, în urma anunţului celor trei senatori.

Ulterior, preşedintele grupului parlamentar PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a luat cuvântul. „Vreau să fac un anunţ pentru cei care jubilează. Nicolae Ceauşescu a avut sută la sută şi a păţit ce a păţit”, a comentat Vochiţoiu.

De asemenea, Antonescu a intervenit: „Ăsta nu e un anunţ, e o ameninţare”.

Cei doi deputaţi, Constantin Bucur şi Răzvan Tănase, s-au alăturat PSD-ului din 3 octombrie, respectiv 7 octombrie. Cei doi au fost aleşi deputaţi din partea PPDD şi au demisionat din acest partid.

În prezent, potrivit site-ului Senatului, grupul PSD cuprinde 66 de senatori, la care se adaugă cei trei senatori din partea PPDD.

Cele mai citite

Doi pensionari au rămas fără locuință în urma unui incendiu. Focul a fost pus chiar de către fiul lor

Doi pensionari din comuna Deleni, județul Iași, au rămas sub cerul liber, după ce casa le-a fost distrusă de un incendiu în noaptea de...

Doi pensionari au rămas fără locuință în urma unui incendiu. Focul a fost pus chiar de către fiul lor

Doi pensionari din comuna Deleni, județul Iași, au rămas sub cerul liber, după ce casa le-a fost distrusă de un incendiu în noaptea de...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă