Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, va fi executat silit, pentru o datorie de 5 milioane de euro, după ce Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea BRD, transmite B1.ro.
BRD a solicitat şi a obţinut din partea instanţei executarea silită a lui Dan Diaconescu cu privire la clădirea din zona Băneasa, amenajată ca noul sediu al postului de televiziune OTV.
Împrumutul de la BRD, însumând 5 milioane de euro, a fost făcut în 2011 prin Oglinda Press SRL, unde Dan Diaconescu este acţionar majoritar. Banca solicită în prezent executarea silită a garanţiei după ce împrumutul nu a mai putut fi returnat, informează Agerpres.
Oglinda Press SRL Bucureşti, unde acţionar majoritar este Dan Diaconescu, a intrat în insolvenţă în februarie 2013, pentru datorii totale 39 de milioane de lei, dintre care 5 milioane de euro la BRD.