Una dintre cele mai răspândite opinii greșite în rândul multor militari de carieră este aceea că Regele Mihai I l-ar fi trădat pe dictatorul Ion Antonescu în data de 23 august, când Suveranul României a pus capăt unui război care devenise nedrept și care punea în pericol existența țării. Această opinie greșită s-a răspândit în anii de maximă intensitate a propagandei comuniste din ultimii ani ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, când liderul comunist promova o adevărată isterie naționalistă, și s-a consolidat în anii de după Revoluția din 1989, când politicieni de extrema dreaptă au încercat să reabiliteze imaginea mareșalului român, în ciuda faptului că Ion Antonescu are pe conștiință Holocaustul românesc împotriva evreilor și romilor, masacrele din orașe precum Odessa sau dezastre militare de talia Stalingradului.
În esență, teoria ”trădării” pe care ar fi comis-o Majestatea Sa Regele Mihai I spune că Suveranul nu ar fi avut nici un drept și nici un motiv să îl aresteze pe Ion Antonescu. Arestarea dictatorului pro-nazist a pus capăt războiului dus de România împotriva Națiunilor Unite și a dus Armata Regală Română într-o ofensivă care a dus la eliberarea Transilvaniei de Nord. Ca un amănunt semnificativ pentru starea de spirit a ofițerilor și soldaților români este faptul că eliberarea ultimului metru pătrat de pământ românesc a fost programată pentru ziua de 25 octombrie, ziua de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I. În acest fel, Armata Regală Română îi făcea cel mai frumos cadou Regelui. Însă teoria ”trădării” este greșită din mai multe motive. Primul ține chiar de regulamentele militare românești. Acestea spun că atunci când există doi militari care au același grad, comanda îi revine celui cu o vechime mai mare în grad. Regele Mihai I și Ion Antonescu erau ambii mareșali ai României, însă Regele deținea gradul de mareșal cu un an înaintea lui Ion Antonescu. Iar al doilea motiv a fost dezvăluit de Ecaterina Rădoi în cartea sa, ”Viața Regelui Mihai I”, publicată în anul 1998 la editura Mașina de scris din București.
Ecaterina Rădoi relatează că, în anul 1944, când se agravaseră disputele dintre Rege și prim-ministrul Ion Antonescu pe tema ieșirii României din război. Dictatorul Ion Antonescu a amenințat de mai multe ori că îl va detrona pe Regele Mihai I, spune Ecaterina Rădoi. Însă el nu dorea instaurarea unei republici, ci aducerea unui nou Rege. Ion Antonescu ar fi dorit, în acest context, să îl instaleze pe Tronul României pe arhiducele Ștefan de Habsburg. Nu există nici un document istoric care să ateste faptul că arhiducele Ștefan de Habsburg ar fi fost la curent cu planurile lui Ion Antonescu.
Un prinț cu sânge românesc
Arhiducele Ștefan de Habsburg era fiul Principesei Ileana a României și al Arhiducelui Anton de Habsburg. El purta titlurile de arhiduce al Austriei, principe al Ungariei, Croației și Boemiei și principe al Toscanei. Arhiducele Ștefan de Habsburg s-a născut în anul 1932. Există relatări care arată că el a venit pe lume în Austria deoarece tatăl Regelui Mihai I, Regele Carol al II-lea, a cerut surorii sale, Principesei Ileana, să nu nască pe teritoriul României. Regele Carol al II-lea se temea că un Habsburg care ar fi venit pe lume pe teritoriul românesc ar fi putut să devină un instrument în mâinile dușmanilor Familie Regale a României și, în contextul în care era nepotul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, să fie folosit drept pretendent la Tronul României. În anul 1942, Principesa Ileana a României, împreună cu familia sa, s-a mutat în România. Astfel că, într-un fel, arhiducele Ștefan de Habsburg se afla la discreția lui Ion Antonescu.
Dacă dictatorul român ar fi reușit, în anul 1944, să îl înlăture pe Regele Mihai I ar fi avut o situație în care, în locul unui Rege tânăr, care accepta tot mai puțin deciziile prim-ministrului său, ar fi pus pe Tronul României un copil de 12 ani, vărul Regelui Mihai I, care nu ar fi avut decât, cel mult, o autoritate simbolică. În acest scenariu, Ion Antonescu s-ar fi proclamat, probabil, Regent, iar concentrarea de putere în mâinile sale ar fi fost una uriașă. Modelul fusese deja brevetat în Ungaria. Amiralul Miklos Horthy a devenit Regent al Ungariei, iar pentru a-și menține intacte atribuțiile de dictator, acesta a împiedicat de două ori revenirea pe tronul de la Budapesta a ultimului suveran al Austro-Ungariei, Carol de Hasbburg, care fusese încoronat în 1916 ca împărat al Austriei și ca rege al Ungariei, care care își pierduse tronurile la finalul Primului Război Mondial. Carol de Habsburg era încă o figură populară în Ungaria. Dacă Austria fusese proclamară republică, în Ungaria, teoretic, monarhia continua să fie forma de guvernare. Așadar, Ion Antonescu avea de unde să se inspire în planul său de a schimba purtătorul Coroanei României.
Ecaterina Rădoi afirmă, în cartea sa, că Ion Antonescu a încercat să provoace tensiuni între Regina Mamă Elena și Principesa Ileana. Însă și pe acest front al a înregistrat un eșec. Arhiducele Ștefan de Habsburg a rămas, alături de ceilalți membri ai familiei sale în România până în anul 1948, când, la începutul anului, Familia Regală a României a fost alungată în exil, după ce Regele Mihai I fusese șantajat să semneze un act de abdicare în data de 30 decembrie 1947. Arhiducele Ștefan de Habsburg a ajuns în Elveția, apoi în Argentina și, în cele din urmă, în Statele Unite ale Americii. El a murit în exil în anul 1998. Pentru familia Principesei Ileana, plecarea în exil a fost un adevărat șoc. „După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna în România, am fost ca și moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenței mele pentru cei șase copii ai mei; dragostea mea pentru ei a rămas și atunci la fel de puternică. Dar în interior, eul esențial, pe care tot restul era construit, a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu”, a scris Principesa Ileana, care, în exil, s-a călugărit și a devenit stareța unei mănăstiri ortodoxe cu hramul ”Schimbarea la Față” din Elvood City, din SUA, sub numele de Maica Alexandra. Ea a avut bucuria să vadă prăbușirea comunismului și a revenit în țară, pentru o scurtă vizită, după 1989.
Principesa Ileana a plecat în exil cu o cutiuță cu pământ românesc și a cerut să fie îngropată împreună cu aceasta, când s-a mutat la Domnul, în 21 ianuarie 1991. Memoriile sale, cu titlul ”Trăiesc din nou”, au apărut în România în anul 2005. Ele fuseseră publicate în primă ediție în Anglia, în anul 1951.
