4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialTOPUL oraşelor cu cea mai agitată viaţă de noapte

TOPUL oraşelor cu cea mai agitată viaţă de noapte

Există turişti pentru care monumentele istorice, muzeele şi arhitectura oraşelor contează mai puţin decât viaţa de noapte, atunci când îşi aleg destinaţiile de vacanţă. Oraşele din topul de mai jos sunt recunoscute, la nivel mondial, pentru viaţa de noapte pe care le-o oferă turiştilor veniţi din toată lumea pentru a se distra.

Amsterdam, Olanda

Capitala Olandei şi-a construit, de-a lungul timpului, renumele de loc în care este posibil tot ceea ce în altă parte este imposibil. Cu toate acestea, se pare că autorităţile din Amsterdam au pornit o amplă campanie de rebranduire, fiind susţinute şi de către localnicii nemulţumiţi că turiştii invadau oraşul pentru a se îmbăta, pentru a vizita bordelurile şi pentru a fuma cannabis şi marijuana în barurile special amenajate. Însă, orice s-ar întâmpla, viaţa de noapte din Amsterdam rămâne una dintre cele mai agitate din întreaga lume. Barurile par să nu se închidă niciodată, iar cosmopolitismul oraşului v-ar cuceri cu siguranţă.

Paris, Franţa

Oraşul Luminilor nu oboseşte niciodată, iar pe timpul nopţii pare mai agitat decât oricând. Parisul este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, atragând, anual, milioane de turişti. Dacă alegeţi să vizitaţi Parisul, nu puteţi rata o vizită la Moulin Rouge, unde veţi avea parte de un încântător spectacol de cabaret, aşa cum notează şi publicaţia Business Insider. După miezul nopţii, puteţi vizita Club Silencio, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi de noapte din capitala Franţei. Clubul aparţine regizorului de film David Lynch şi nu poate fi vizitat, până la miezul nopţii, decât de membrii clubului şi de invitaţii speciali. După ora 12 noaptea, însă, regulile se schimbă, iar orice turist se poate lăuda că a trecut pragul unuia dintre cele mai exclusiviste localuri pariziene.

Roma, Italia

În capitala Italiei, cluburile sunt deschise până la primele ore ale dimineţii. Însă orele târzii din noapte vin la pachet cu nenumărate posibilităţi de distracţie pentru turiştii dornici să evite, cât mai mult timp, liniştea unei camere de hotel. La capătul Treptelor Spaniole se află Gregory’s, unul dintre cele mai renumite baruri de jazz din Roma. După ce vă veţi bucura de mâncarea delicioasă şi de un exemplar din vasta colecţie de tipuri de whiskey, puteţi să faceţi ceea ce ar face orice italian cu stil: să poposiţi la Il Piccolo, un bar cu vinuri aflat, aflat lângă Piazza Navona.

Londra, Marea Britanie

Londra are de toate pentru toţi, fie ei turişti pretenţioşi sau vizitatori dornici de „orice”. Decorul romantic transformă Blue Bar într-un loc perfect pentru a vă bucura de delicioasele cocktail-uri pe care gazdele vi le pot oferi. Pentru o experienţă cu o aromă locală de tradiţionalism, încercaţi Jerusalem Tavern. În plus, nu ar trebui să omiteţi Royal Opera House, care oferă spectacole de balet şi operă pe timpul nopţii.

Berlin, Germania

Cum am putea uita de capitala Germaniei, unde petrecerile nu se încheie niciodată, iar cluburile de noapte se închid abia odată cu revărsarea zorilor? Victoria Bar, desenat în stilul anilor ’70, pare locul perfect pentru a petrece o noapte cu adevărat deosebită. Decorul şi barmanii bine îmbrăcaţi vă vor purta în urmă cu patru decenii, iar vechile reţete de cocktailuri sunt gata să-i domolească până şi pe cei mai capricioşi clienţi. Berlinul este împânzit de baruri şi de cluburi de noapte, iar multe dintre ele sunt pline până la refuz până la primele ore ale dimineţii. În frumosul oraş german nu veţi putea evita niciodată senzaţia de cosmopolitism care nu o să vă părăsească decât atunci când voi veţi părăsi Berlinul.

Stockholm, Suedia

Viaţa de noapte în capitala Suediei este împărţită în două părţi clare. În timp ce nordul le oferă turiştilor o sumedenie de baruri clasice şi liniştite, partea de sud se adresează turiştilor şi localnicilor dornici de cluburi de noapte şi de baruri zgomotoase, unde distracţia e mereu în toi, aproape indiferent de ora la care le treceţi pragul. Un pahar cu şampanie la Riche pare să aibă un gust cu adevărat special. Pentru o privelişte de poveste, vizitaţi Vinbar Gondolen. Iar cel mai renumit bar de jazz din oraş este Fasching.

Madrid, Spania

Madridul pare desprins dintr-o altă lume, atât pe timpul zilei, cât şi după miezul nopţii. Madrilenii sunt recunoscuţi pentru apetitul lor pentru distracţie care pare să nu-i părăsească niciodată. Distracţia poate începe la Arzabal, pentru o porţie clasică de tapas. Apoi îndreptaţi-vă către Gin Room, unde veţi găsi mai mult de zece tipuri neobişnuite de gin. Pentru o vedere de la înălţime asupra Madridului, „Glass Bar and La Terraza” la Urban Hotel poate fi o soluţie.

Cele mai citite

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...
Ultima oră
Pe aceeași temă