30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăTechCandidatura liberalului Buşoi la primărie, incertă

Candidatura liberalului Buşoi la primărie, incertă

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat luni seară că prim-vicepreşedintele liberal Cristian Buşoi este un coleg activ, însă a subliniat că o candidatură finală a acestuia la Primăria Capitalei va fi decisă de Biroul Politic Naţional, scrie Agerpres

„Bucureştiul rămâne de stabilit. În momentul acesta există o propunere pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, în cursul acestei săptămâni, îşi va prezenta public strategia pentru Bucureşti. Sper că aceste trei săptămâni, intervalul pe care l-a avut la îndemână să decripteze tainele acestei organizaţii de Bucureşti, au fost fost suficiente pentru a veni cu o strategie închegată. Cred că vom avea o formulă perfectă atât din punct de vedere al organizării, cât şi din punct de vedere al candidaţilor. (…) Dl Buşoi, în acest moment, este propunerea organizaţiei de Bucureşti. O candidatură finală poate fi decisă exclusiv prin validarea în Biroul Politic Naţional. (…) Este un coleg activ. (…) Rămâne de văzut în ce măsură va rămâne propunerea finală a PNL”, a spus Gorghiu la Digi 24. 

Ea a subliniat că îl susţine pe Buşoi la Primăria Capitalei. „Nu am nicio reţinere în a-l susţine pe Cristi Buşoi la Primăria Capitalei, dar este o decizie pe care BPN o va lua. Rămâne de văzut dacă Organizaţia de Bucureşti va merge cu aceeaşi candidatură sau va veni cu o altă propunere”, a adăugat liderul PNL. 

Biroul Politic Naţional al PNL a validat luni 14 dintre propunerile de candidaţi ai formaţiunii la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi trei nominalizări la preşedinţia unor consilii judeţene, a anunţat copreşedintele liberalilor Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii. 

Cei 14 candidaţi validaţi sunt: Mircea Hava – Alba Iulia, Gheorghe Falcă – Arad, Dragoş Luchian – Bacău, Cătălin Boboc – Brăila, Emil Boc – Cluj Napoca, Pavel Badea – Craiova, Petru Mărginean – Deva, Nicuşor Ciumacenco – Galaţi, Daniel Cârjan – Drobeta Turnu Severin, Marius Bodea – Iaşi, Andrei Voloşevici – Ploieşti, Ioan Popa – Reşiţa, Marius Bălaşa – Slatina, Nicolae Robu – Timişoara. 

Pentru preşedinţia unor consilii judeţene au fost validate următoarele candidaturi: Ionel Palăr – Bacău, Alin Tişe – Cluj, Eugen Pârvulescu – Teleorman.

Cele mai citite

Donald Trump amenință să acționeze Google în instanță, acuzând favorizarea candidatei democrate Kamala Harris

Fostul președinte american Donald Trump a avertizat că, dacă va ajunge din nou la Casa Albă, va da în judecată Google, acuzând gigantul tehnologic...

Răspunsul Hezbollah după moartea liderului său Hassan Nasrallah

Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat, sâmbătă, moartea liderului său, Hassan Nasrallah, după ce Israelul a anunțat că acesta a fost ucis vineri într-un atac...

Erdogan acuză Israelul că pregătește un „genocid” în Liban

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă Israelul că pregăteşte un "genocid" în Liban, denunţând "atacuri brutale" împotriva Hezbollah care au costat vieţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă