7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSportPonta: Relaţia cu Băsescu e foarte bună, nu am mai vorbit din...

Ponta: Relaţia cu Băsescu e foarte bună, nu am mai vorbit din mai

Premierul Victor Ponta a arătat, miercuri seară, că relaţia sa cu preşedintele Traian Băsescu este „foarte bună”, pentru că nu au mai vorbit din luna mai. Totuşi, a subliniat premierul, relaţia instituţională nu va fi niciodată blocată.

Citeşte şi Ponta: „Iniţial, eram împotriva exploatării de la Roşia Montană, pentru că Băsescu susţinea proiectul”. Premierul arată cum a ajuns la suma de 2 miliarde. Ce spune despre Remeş, Berceanu şi Isărescu

„Relaţia mea cu preşedintele este foarte bună. Nu am mai vorbit din luna mai, deci nu ne mai certăm. Nu ne-am mai întâlnit. Nu am mai vorbit de la momentul accidentului din Muntenegru. Tot acest timp însă, nu doar că nu am blocat nimic, ci am colaborat, ne trimitem documente, domnia sa cere date, azi i-am trimis scrisoare de intenţie cu FMI”, a arătat Victor Ponta. 

De asemenea, liderul PSD a mai spus că nu există o „relaţie personală”, dar că nu va bloca niciodată relaţia dintre premier şi preşedinte, arătând că va participa la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din 1 octombrie.

Citeşte şi Ponta: Eu nu vreau ca Antonescu să fie ca Băsescu

 

Cele mai citite

Chelsea, aproape de liderul Liverpool și pregătită să dea marea lovitură. „Cel mai bun transfer din istorie”

Chelsea traversează un sezon excelent sub comanda lui Enzo Maresca, ocupând locul al doilea în Premier League, la doar două puncte de liderul Liverpool....

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...

Horoscop 17 decembrie 2024. Astrele sugerează un echilibru emoțional esențial

Horoscop 17 decembrie 2024. Astrele sugerează un echilibru emoțional esențial pentru a naviga provocările zilei. Horoscop 17 decembrie 2024 Iată ce te așteaptă pentru fiecare...
Ultima oră
Pe aceeași temă