17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialDirectorul SIE, Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, i-a înmânat, miercuri, directorului SIE, Teodor Meleşcanu, o înaltă distincţie oferită de preşedintele Bronislaw Komorowski, pentru merite deosebite în dezvoltarea relaţiilor româno-poloneze, transmite Mediafax.

Radoslaw Sikorski a punctat, în laudatio, o serie de realizări ale carierei lui Meleşcanu. Ministrul polonez a spus că România a început „să se despartă de trecutul său şi să se reorienteze către spaţiul euroatlantic” în perioada 1992-1996, când Teodor Meleşcanu a condus diplomaţia română. De altfel, în 1993, Meleşcanu a fost cel care a semnat Tratatul de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia. Totodată, şeful diplomaţiei de la Varşovia a menţionat faptul că relaţiile militare şi politice dintre România şi Polonia s-au intensificat între 2007-2008, când Meleşcanu a fost ministru al Apărării.

Directorul SIE a precizat că este onorat de primirea Crucii de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Poloneze, dar a subliniat că evenimentul este „mult mai mult decât un moment individual, pentru că onorează parteneriatul constant” al României cu Polonia.

La ceremonia de la Ambasada Poloniei a luat cuvântul şi Titus Corlăţean, care a spus că Teodor Meleşcanu a fost unul dintre miniştrii care „au deschis porţile pentru o nouă generaţie”, printre care s-a numărat şi actualul ministru de externe.

Printre participanţii la eveniment s-au aflat de asemenea consilierii prezidenţiali Iulian Chifu şi Iulian Fota, secretarul de stat în MAE George Ciamba, precum şi noul ambasador al României în Polonia, Ovidiu Dranga.

Cele mai citite

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...

Un nou cutremur în județul Gorj. Ce intensitate a avut

Un cutremur cu intensitate de 3,8 a avut loc sâmbătă dimineață în județul Gorj. „În ziua de 07 Septembrie 2024, la ora 09:06:22 (ora...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...
Ultima oră
Pe aceeași temă