Cea mai mare provocare pentru companiile străine din România este schimbarea frecventă a legislației, arată un studiu realizat de TMF Group România.
Cele trei provocări majore cu care se confruntă companiile străine prezente pe piața din România sunt schimbarea frecventă a legislației (54%), obținerea unui sprijin adecvat din partea statului (51%) și implementarea exigențelor legislative (49%), demonstrează studiul.
Drept răspuns, companiile sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistență fiscală și contabilitate (67%), salarizare și administrare resurse umane (40%) și administrare legală (17%), pentru a se concentra asupra activităților de bază.
Dincolo de aceste provocări majore, cele mai dificile aspecte ale business-ului companiilor străine prezente pe piața din România sunt considerate adaptabilitatea politicilor corporative la exigențele legislației locale (41%), găsirea unor angajați competenți și implementarea proceselor standardizate în funcție de diverse jurisdicții (36%) și transpunerea rapoartelor financiare locale și a rapoartelor specifice într-un mod accesibil managementului (26%). Cu toate acestea, majoritatea firmelor fac față acestor provocări deoarece beneficiază de o creștere accelerată a economiei naționale și de un dinamism al pieței, care înseamnă și numeroase oportunități pentru business.
În ce privește îmbunătățirile față de anul trecut, companiile străine active în România apreciază ușurința cu care găsesc sedii și furnizori adecvați (29%), respectarea legislației muncii și salarizarea angajaților pe baza mecanismului pieţei (26%). Cât despre mediul de afaceri autohton, firmele străine au o percepție negativă referitor la nivelul taxelor și la legislație (62%), la colaborarea cu autoritățile (38%) și la găsirea forței de muncă (33%). De altfel, aspectul care s-a înrăutățit cel mai intens față de anul trecut este găsirea forței de muncă bine pregătite, 33% dintre respondenți afirmând că se confruntă cu dificultăți în această privință
În ciuda acestor obstacole, aproximativ 85% din respondenți au afirmat că veniturile realizate de ei au crescut în decursul acestui an: 31% dintre manageri au raportat o creștere de între 5% și 10%, 26%, o creștere de până la 5%, iar 14%, creșteri între 10 și 15% și de peste 20%. Mai mult, companiile străine prezente pe piața din România au o părere bună despre protecția angajatului (36%), competitivitatea mediului de business (28%), forța de muncă (21%) și despre protecția pe care cadrul legal i-o asigură angajatorului (15%).
În 2014, o treime dintre managerii consultați de TMF Group susțineau că găsirea forței de muncă adecvate reprezintă o provocare. Faptul că numărul acestora a crescut semnificativ în 2015 poate fi interpretat ca un semnal de alarmă referitor la dificultățile întâmpinate pentru a ajunge la candidații potriviți. Tocmai din această cauză, multe companii rezolvă această problemă recurgând la externalizarea serviciilor pentru care intenționau inițial să facă angajări.
Majoritatea managerilor care au participat la studiu consideră că firmele conduse de ei au nevoie de servicii specializate în ce privește asistența fiscală (40%), salarizarea și administrarea resurselor umane (37%) și contabilitate și raportare financiară (30%).
”În 2015 am observat o creștere a activității de outsourcing a companiilor străine prezente în România. Managerii acestora apreciază competitivitatea de pe piața autohtonă și estimează că nivelul acesteia se va ridica, mai ales în contextul creșterii economice. Tocmai de aceea preferă să lase contabilitatea, resursele umane și salarizarea pe mâna unor profesioniști și aleg să aloce mai mult timp și efort activităților lor de bază, cruciale pentru evoluția oricărei companii”, opinează Camelia Niță, Managing Director TMF Group România.
Motivul pentru care companiile străine ar externaliza aceste servicii este dorința de a avea acces la expertiza și experiența unor profesioniști (36%), urmată de nevoia de adaptare la schimbările legislației (28%) și obținerea unei structuri superioare de costuri în ce privește raportarea fiscală și financiară de calitate (25%). În plus, companiile străine aflate pe piața din România consideră că ar beneficia de externalizarea contabilității, resurselor umane și salarizării având mai mult timp pentru a se concentra asupra activităților lor de bază (64%), reducând numărul amenzilor (31%) și bucurându-se de confortul indus de diminuarea dificultăților administrative (22%).
Câteva zeci de companii străine prezente pe piața autohtonă – majoritatea lor având și sediul în România – au răspuns sondajului TMF Group, ele reprezentând un eșantion reprezentativ. Dintre respondenți, 34% sunt directori financiari, 21%, directori generali și 16%, directori ai departamentelor de resurse umane. Companiile care au răspuns invitației TMF de a participa la realizarea acestui studiu sunt active în domeniile retail, imobiliar, media, farmaceutic, software, hardware, chimic și petrolier, financiar și în cel al comunicațiilor.
Studiul “La ce să te gândești când faci afaceri în România” este al doilea realizat de TMF Group România, primul fiind cel derulat anul trecut, cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate a companiei pe piața autohtonă.
Despre TMF Group România:
TMF Group România, parte a TMF Group, oferă companiilor locale și internaționale servicii de outsourcing profesionale, de la contabilitate și raportare până la resurse umane, salarizare și servicii juridic-administrative. Prezentă pe piața din România din 1999, TMF Group România are acum o echipă de 100 de experți în contabilitate, servicii juridic-administrative, financiare, resurse umane și salarizare, care pot asista atât start-up-uri, cât și organizații multinaționale în atingerea obiectivelor de business, respectând în același timp reglementările locale și internaționale.