4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialSechestru DNA pe o vilă a lui Dan Şova

Sechestru DNA pe o vilă a lui Dan Şova

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus sechestru pe o vilă aparţinând lui Dan Şova, în dosarul CET Govora în care senatorul se află în arest la domiciliu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse, sechestrul ar fi fost pus pe o vilă din Capitală. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri eliberarea din arest preventiv a senatorului Dan Şova şi plasarea acestuia în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora. 

Instanţa supremă a respins vineri o contestaţie a DNA şi a menţinut decizia luată pe 15 ianuarie de un alt complet de judecători prin care s-a dispus în cazul lui Şova înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia este definitivă, astfel încât Dan Şova a fost eliberat vineri seară din arestul Poliţiei Capitalei. Senatorul se afla în arest preventiv din data de 15 decembrie 2015. 

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea de contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. 

„Concret, Dan Şova i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova a pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă”, susţin procurorii. 

Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat două contracte cu societatea de avocaţi şi, în perioada ianuarie 2012 – august 2014, a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societăţii de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.

Cele mai citite

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă