4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTurcia, acuzată de Israel că sprijină Statul Islamic

Turcia, acuzată de Israel că sprijină Statul Islamic

Ministrul israelian al apărării, Moshe Yaalon, a declarat marţi că militanţi ai Statului Islamic a fost finanţaţi cu „bani turceşti”, o acuzaţie care ar putea dăuna tentativelor de normalizare a relaţiilor bilaterale, grav afectate după asaltul forţelor speciale israeliene împotriva unei flotile turce cu destinaţia Gaza, în 2010, relatează Reuters, potrivit Agerpres

„‘Depinde de Turcia, de guvernul turc, de conducerea Turciei să decidă dacă vor să fie parte în vreun fel de cooperare în lupta împotriva terorismului. Nu este cazul până acum”, le-a declarat Yaalon reporterilor la Atena, după întrevederea cu omologul său elen, Panos Kammenos. „După cum ştiţi, Daesh (Statul Islamic) a beneficiat de bani turceşti pentru petrol o perioadă foarte, foarte lungă de timp. Sper că i se va pune capăt”, a mai declarat Yaalon, conform transcrierii puse la dispoziţie de Ministerul grec al Apărării. 

Turcia a negat că a permis contrabanda cu petrol a grupării jihadiste, care controlează zone întinse în Siria şi în Irak. Luna trecută, SUA au respins acuzaţiile Rusiei conform cărora guvernul turc şi familia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan ar fi implicaţi în acest trafic. 

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a indicat însă luna trecută că Statul Islamic vinde petrol prin intermediari care, la rândul lor, sunt implicaţi în contrabanda cu petrol peste frontiera cu Turcia. Tot potrivit ministrului israelian, Turcia „le-a permis jihadiştilor să se mişte din Europa spre Siria şi Irak şi înapoi, în cadrul reţelei teroriste a Daesh”, Yaalon declarând că speră că şi acest lucru va înceta. 

Eforturile Israelului şi Turciei de normalizare a relaţiilor bilaterale au suferit un recul în această lună, când ministrul de externe de la Ankara, Mevlut Cavusoglu, a declarat că nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la cererea Turciei de despăgubire pentru cei zece activişti victime ale raidului israelian din 2010. Oficiali israelieni şi turci de rang înalt s-au întâlnit în decembrie în tentativa de normalizare a relaţiilor, alimentând speranţele de progres în negocierile privind importul de gaze naturale din Israel, mai ales în contextul crizei diplomatice dintre Ankara şi Moscova.

Cele mai citite

Vântul puternic și ploile au făcut prăpăd în București. 82 de copaci doborâți și 69 de mașini distruse

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă