30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Am semnat un acord la G20, privind armele chimice

Băsescu: Am semnat un acord la G20, privind armele chimice

Traian Băsescu a declarat, luni, că România a semnat o declaraţie prin care s-a angajat ca orice conflicte pe care ţara le-ar avea să fie rezolvate în cadrul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi nu cu forţa armelor, precum s-a întâmplat în Siria.

”În urma consultării cu alte instituţii ale statului am decis ca România să se ralieze acestei declaraţii a celor 11 state”, a declarat preşedintele.

Şeful statului a susţinut că angajamentul politic a fost luat în cadrul Summitului G20 şi a fost iniţiat de Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Republica Coreea, Arabia Saudită, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite.

”Declaraţia constată ca norma internaţională împotriva utilizării armelor chimice este în vigoare de lungă durată şi este universală”, a declarat Băsescu.

Preşedintele a adăugat că declaraţia condamnă ferm atacurile cu arme chimice din Siria, din 21 august, şi ţine responsabil regimul de la Damasc. Totodată, şeful statului a menţionat că declaraţia lasă deschise ambele opţiuni – deşi se recunoaşte că soluţia militară nu este o viabilă pentru Siria, nu se închide complet varianta unui atac fără trupe la sol asupra resurselor militare ale Siriei.

De asemenea, preşedintele a mai spus că nu va convoca CSAT cu privire la acest anagajament politic, pentru că ”nu este nevoie de acordul CSAT”.

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii de presă, luni, de la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

Cele mai citite

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...

S-a găsit soluția ca platforma X să reînceapă să funcționeze în Brazilia

Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, trebuie să achite o ultimă amendă în valoare de 10 milioane de Reais (aproximativ 1,9...
Ultima oră
Pe aceeași temă