4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMerkel: Refugiaţii trebuie să se întoarcă în ţările lor după terminarea războaielor

Merkel: Refugiaţii trebuie să se întoarcă în ţările lor după terminarea războaielor

Cancelarul Angela Merkel a încercat sâmbătă să tempereze criticile tot mai virulente la adresa politicii sale a uşilor deschise faţă de refugiaţi, insistând că solicitanţii de azil originari din Siria şi Irak se vor întoarce acasă după încheierea războaielor din ţările lor, relatează Reuters online, potrivit Mediafax. 

Merkel – în pofida faptului că pare tot mai izolată din cauza acestei politici – a rezistat unor presiuni pe care conservatorii le-au exercitat asupra sa în vederea unei limitări a afluxului de refugiaţi sau închiderii frontierelor Germaniei, o ţară în care anul trecut a sosit un număr-record, de 1,1 milioane de migranţi.

Însă există îngrijorări tot mai mari cu privire la capacitatea ţării de a face faţă acestui aflux, cu privire la securitate şi faţă de comiterea unor eventuale infracţiuni, în urma agresării a sute de femei de Revelion, ceea ce a condus la o scădere a nivelului susţinerii populaţiei faţă de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merkel şi faţă de Uniunea Social-Creştină (CSU), formaţiunea-soră a CDU din Bavaria.

Merkel a declarat că – în pofida eforturilor în vederea integrării refugiaţilor şi ajutorului care le este acordat – este important să sublinieze că aceştia au primit permisiunea să rămână în Germania pentru o perioadă limitată de timp.

"Este necesar să le spunem oamenilor că este vorba despre un statut de rezidenţă temporară şi că ne aşteptăm ca odată ce va fi pace în Siria din nou, odată de SI va fi fost înfrânt în Irak, vă veţi întoarce în ţara voastră de origine ştiind că aţi câştigat", a declarat ea la un miting al membrilor CDU în landul Mecklenburg-Pomerania de Vest.

Ea a anunţat că 70% dintre persoanele care s-au refugiat în Germania din calea războiului din fosta Iugoslavie, în anii'90, s-au întors în ţările lor de origine.

Cancelarul a făcut aceste declaraţii după ce Horst Seehofer, liderul CSU, a ameninţat că va da Guvernul Merkel în judecată, în cazul în care acesta nu dă curs cererii sale de a opri a valul de azilanţi.

Susţinerea faţă de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreaptă) în rândul populaţiei a atins un nivel cu două cifre. Liderul formaţiunii a declarat într-un interviu publicat sâmbătă că grănicerii ar trebui să deschidă focul asupra refugiaţilor, dacă va fi necesar, pentru a-i împiedica să pătrundă ilegal în ţară.

Merkel a încercat să convingă alte state europene să accepte cote obligatorii de refugiaţi, a exercitat presiuni în vederea construirii unor centre de recepţie la frontierele externe ale Uniunii Europene şi a condus o campanie UE menită să convingă Turcia să-i împiedice pe refugiaţi să pătrundă pe teritoriul blocului european.

Însă progresele au fost încete.

Germania vrea de asemenea să limiteze migrarea din Africa de Nord, prin declararea Marocului, Algeriei şi Tunisiei "ţări sigure", ceea ce ar anula şansele cetăţenilor aceste ţări de a primi azil.

Merkel a anunţat că a discutat cu regele marocan şi că Marocul a anunţat că este pregătit să-şi primească cetăţenii înapoi.

 

Cele mai citite

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...
Ultima oră
Pe aceeași temă