Cordoba a pierdut pe teren propriu, scor 2-3 cu Leganes, în etapa a 23-a din Segunda Division, înfrângere în urma căreia echipa lui Florin Andone părăseşte locurile care aduc promovarea directă în Primera Division, informează ProSport.
Al treilea golgheter al campionatului, cu 10 goluri în primele 22 de etape, Andone a obţinut un penalty în minutul 45, după un fault al lui Bustinza, iar Raul de Tomas a deschis scorul. Imediat după pauză, Leganes contracandidată directă a Cordobei la promovarea în prima ligă din Spania, a egalat prin Szymanowski, dar gazdele au trecut din nou la conducere, graţie unei noi lovituri de la 11 metri transformate de acelaşi De Tomas. La faza în care Cordoba a înscris pentru 2-1, Bustinza a văzut cartonaşul roşu, fiind primul dintre cei trei jucători care au plecat mai devreme la cabine.
În inferioritate numerică, oaspeţii au egalat în minutul 85, prin Omar, dintr-un penalty obţinut la o fază în urma căreia Razak, fotbalistul Cordobei, a văzut şi el cartonaşul roşu. După doar un minut, acelaşi Omar a stabilit scorul final, 3-2 pentru Leganes, iar Radas de la Cordoba a fost şi el eliminat în prelungirile partidei.
În urma înfrângerii, Cordoba a părăsit locurile de promovare şi a căzut pe locul al treilea, fiind devansată chiar de Leganes, care a ajuns la 40 de puncte, unul mai mult decât echipa lui Andone, şi trei în spatele liderului Alaves.